Justiţie

ULTIMA ORĂ! Președintele Curții Constituționale și-a dat demisia

Mihai Poalelungi și-a dat demisia din funcția de judecător și președinte al Curții Constituționale. Potrivit unui comunicat de presă publicat pe pagina Curții Constituționale, Poalelungi și-a depus cererea de demisie astăzi, 20 iunie.

safe_image (3)

Demisia lui Poalelungi vine la scurt timp după ce Curtea Constituțională și-a anulat deciziile luate în perioada 7-9 iunie, care au fost criticate de politicieni, experți, reprezentanți ai societății civile, dar și de instituții internaționale. Totodată, anunțul vine cu o zi înainte ca membrii Comisiei de la Veneția să emită un aviz cu privire la deciziile luate în perioada 7-9 iunie de către judecătorii Curții Constituționale a R. Moldova.

Anterior, prim-ministrul Maia Sandu a cerut demisia tuturor judecătorilor Curții Constituționale.

Mihai Poalelungi a fost numit în funcţia de judecător al Curţii Constituţionale prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii din 6 martie 2018, fiind la primul său mandat. La scurt timp a fost ales în funcția de Președinte al Curții Constituționale prin Decizia Plenului Curții Constituționale din 16 martie 2018. Poalelungi a fost singurul candidat la funcția de judecător, iar ulterior de președinte al CC. El a fost anterior președinte al Curții Supreme de Justiție și a fost învinuit de mai multe ori de afiliere și subordonare Partidului Democrat din Moldova. /Z.G./

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Est Curier

Ziarul cu care stai de vorbă și în care poți avea încredere

Articole asemănătoare

Back to top button