Poliţie

TUX Moldova – cinci persoane, inclusiv lideri ai platformei, reținute după percheziții

În această dimineață, 6 noiembrie 2025, ofițerii Direcției investigații economice și cei ai urmăririi penale din cadrul INI, sub coordonarea procurorilor PCCOCS, au desfășurat 28 de percheziții în trei cauze penale ce vizează activitate ilicită de întreprinzător, spălare de bani și evaziune fiscală.

Potrivit informațiilor prezentate de anchetatori, acțiunile au vizat activitățile suspecte atribuite platformei de tranzacționare „Tux”, despre care există indicii că ar fi fost utilizată pentru operațiuni financiare neautorizate.

În urma perchezițiilor, autoritățile au ridicat sume importante de bani, atât în lei, cât și în valută străină, alături de computere folosite în tranzacțiile platformei, telefoane mobile și alte mijloace probatorii relevante pentru investigație.

Totodată, cinci persoane cu vârste cuprinse între 30 și 45 de ani, inclusiv lideri ai platformei, au fost reținute. Ancheta este în desfășurare, iar toți cei vizați beneficiază de prezumția nevinovăției până la pronunțarea unei hotărâri definitive.

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Articole asemănătoare

Back to top button