Locuitorii s. Pîrîta au ieșit să protesteze contra reținerii nejustificate de două ori în trei zile a ex primarului Gurie Popa de către pacificatorii ruși.
În seara de 12 septembrie, Gurie Popa a petrecut 8 ore la pretinsul post de pacificatori, după ce a fost oprit abuziv și impus să se supună unor verificări. Azi, 14 septembrie iarăși a fost reținut și supus verificărilor.
Aparent, Gurie Popa, participant la luptele pentru integritatea țării, este hărțuit de pacificatorii ruși, pentru critica adusă public la adresa misiunii de pacificare de pe Nistru. Aceștia au avut un comportament ostil și față de jurnalista Viorica Tataru, care l-a intervievat azi pe Gurie Popa.
Consilierul raionului Dubăsari, Petru Bondari, solicitat de ”E.C” a spus: ”Treceam prin preajmă, am văzut aglomerația și m-am oprit să văd ce se întâmplă. Oamenii sunt revoltați pentru că pacificatorii ruși au devenit mai agresivi în ultimul timp, mai ales seara. Ulterior au venit reprezentanții forțelor de ordine, mai mulți oficiali și podul a fost deblocat, dar oamenii au plecat acasă cu revolta în suflet. Mai ales că reprezentantul Moldovei în echipa de pacificatori nu a luat nici o atitudine și se afla la discreția colegului din Federația Rusă. Trebuie să luăm o atitudine, altfel vom fi toți trași pe dreapta și limitați în acțiuni, cum ai da suntem la noi acasă.”
Asociația Promo-LEX la fel solicită implicarea promptă a autorităților constituționale pentru asigurarea ordinii publice, documentarea cazului, dar și asigurarea securității cetățenilor Republicii Moldova pe întreg teritoriul țării.
Amintim că la acest post de pacificatori la 1 ianuarie 2012 a fost împușcat în spate tânărul Vadim Pisari, pentru că nu a oprit la somația ofițerului rus.