Tribuna pentru spectatori de la stadionul cu statut de instituție raională din or. Criuleni a rămas practic fără scaune, care sunt deteriorate și au devenit un pericol public din cauza ascuțișurilor ce ies din ele.
Din cele șase rânduri de scaune, instalate inițial încă prin 2013, care se mai văd în ambele sectoare pentru spectatori în fotografiile din 2016, acum au mai rămas trei rânduri incomplete pe partea stângă.
Instituția Publică „Stadionul raional Criuleni”, aflată la balanța Consiliului Raional Criuleni, consumă anual un buget de circa un milion și jumătate de lei (în 2023, bunăoară), bani din care sunt întreținute infrastructura și un efectiv de 7 angajați, care au grijă de cca 5,6 ha de teren și construcții. Din orarul de lucru al instituției aflăm că accesul pe teren este liber începând cu 6:00 dimineața și până la 21.00 seara pe timp de vară, și de la 8.00 și până la 16:00 – în perioada de iarnă. Întrebați de ce se află scaunele în starea în care se află, angajații se declară depășiți de situație, iar de vină ar fi copiii și tinerii care practică activități sportive la stadion și le distrug, or, nu sunt însoțiți neapărat de antrenori.
„Tot copiii le distrug. Uneori se rup de la mingile care nimeresc în ele, alteori le lovesc cu picioarele. Noi când le facem observație sau strigăm la ei, ne spun că au drepturi. Ultimele scaune care au fost procurate nu au fost încă instalate, zicea fostul șef că sunt o mie la număr, le păstrăm în încăpere. Dacă le punem pe cele noi, mai mult de un sezon nu cred că rezistă. Cele vechi le păstrăm după gard” – zice paznicul Oleg Rapcea. Alexandru Guzun, alt angajat, care muncește aici de patru ani, spune că starea scaunelor e așa din cauză că sunt arse de soare și învechite.
Pe pagina web a Consiliului Raional Criuleni descoperim o știre datată cu august 2020, precum că „au loc lucrări de instalare a scaunelor în tribunele pentru spectatori” în contextul unor lucrări de îmbunătățire a condiției tehnice a stadionului, lucrări inițiate în colaborare cu Federația Moldovenească de Fotbal, care a alocat resurse financiare, inclusiv și cele 1000 de scaune noi.
Tot în anul 2020, știrea despre perspectivele de dezvoltare a stadionului din or. Criuleni apărea pe pagina web a Federației Moldovenești de Fotbal. Autorul menționează că stadionul a fost inspectat de către inspectorul federal pentru bazele sportive, care a discutat cu funcționarii locali, citat: „despre deficientele care trebuie înlăturate, astfel încât arena din Criuleni să corespundă criteriilor Diviziei Naționale. După aceasta, FMF va veni cu echipament tehnic și cu experți pentru reabilitarea gazonului.”
Unul dintre funcționarii implicați în acele discuții a fost vicepreședintele raionului, Roman Onica. L-am întrebat acum, ce rezultate a avut colaborarea cu FMF și de ce nu s-a dus la bun sfârșit lucrările anunțate public. Iată ce ne-a relatat Roman Onica:
„Trei ani în urmă noi ne-am adresat la Federație (n.r. Federația Moldovenească de Fotbal – FMF) să ne propună o echipă din divizia națională care să se antreneze pe terenul sportiv din Criuleni, în lipsa propriilor terenuri, și să ne aducă și careva venituri, nu doar să investim. Ei ne-au spus că pentru asta e nevoie să facem unele modificări. Au fost făcute următoarele: a fost lărgit terenul, au fost aduse de la pepinieră fâșii de iarbă naturală și am lărgit conform standardelor. Am schimbat porțile, federația ne-a dat scaune. Trebuia să mai facem niște modificări în vestiare, ca să corespundă regulilor, cum ar fi intrare separată pentru arbitri, inspectorii și jucătorii trebuie să aibă vestiare și grupuri sanitare separate pentru echipele adversare, alte aspecte tehnice. Noi am început cu specialiștii de la arhitectură să facem o schiță de proiect, dar ne-am oprit, pentru că Curtea de Conturi ne-a indicat că Consiliul Raional nu poate investi într-un obiect care nu îi aparține, pentru că la cadastru ne-au spus că terenul aparține Primăriei orașului Criuleni. Consiliul raional a avut un contract pe 10 ani de folosire a terenului, dar el a expirat. Eu am organizat o întrunire, cu participarea primarului din or. Criuleni, secția arhitectură, ca să discutăm despre transmiterea în comodat a terenului către Consiliul raional. Urmează să decidă consilierii orășenești dacă îl transmit pe 2-3 ani în comodat, ca noi să putem justifica investițiile. Cât despre scaune, ele nu sunt instalate, pentru că tribunele nu au fost construite corect și e nevoie de modificări. Dacă punem scaunele în partea din spate spectatorul nu vede nici jumătate de teren. Tot FMF ne-a ajutat cu tehnica cu care am curățit stadionul, i-am rugat să ne dea și niște porți mici pentru mini-fotbal.”
Și actualul președinte al Asociației Raionale de Fotbal, Vitalie Onică, este de părerea că tribunele pentru spectatori trebuie să fie mai aproape de pista de alergare. „Scaunele sunt în depozit, dar eu nu sunt responsabil de chestiile acestea. Dar dacă ați fost vreodată la stadion și v-ați așezat pe rândul 4 sau 5, jumătate de teren nu se mai vede. Pentru ce au trebuit așa tribune făcute? Pentru ce a cheltuit atunci bani consiliul ca să facă acel acoperiș? Eu și atunci am bătut alarma, am spus că nu e corect, dar mi-a spus atunci Rotari (n.r.- V. Rotaru, președinte de raion între 2011-2015) să n-am treabă. Părerea mea este că tribunele trebuie mutate în față, la jumătate de metru de pistele de alergări, ca spectatorii să vadă terenul. Și atunci așa am propus. Dacă instalăm acele scaune, degeaba – spectatorul nu vede fotbal. Dar acum nu este nici conducător pe sport, funcția este vacantă, funcționarul care o cumulează nu e specialist pe domeniu. Eu organizez campionatul raional la fotbal voluntar, dar tenisul, voleiul, baschetul, șahul, atletismul – nu se întâmplă nimic în raion pe aceste domenii sportive”, a spus Vitalie Onică.
L-am contactat pe Nicolae Grati, președintele raionului Criuleni, să-l întrebăm, de ce nu sunt instalate scaunele, ținute în depozite de trei ani, atâta timp cât cele rămase au devenit nefuncționale. Președintele raionului a spus că, din câte este informat, sunt 700 de scaune noi, doar că stadionul nu are șef actualmente, iar la concursul anunțat la această funcție ar fi aplicat candidați ce nu au întrunit nivelul necesar de competență. O scuză ar mai fi, a spus Grati, că persoana care cumulează funcția de specialist pe domeniul sportului abia ar fi ieșit din concediu…
S. Cernov