La 14 octombrie 2025, echipa AMU a fost solicitată în orașul Nisporeni, unde două femei (în vârstă de 61 și 40 de ani), care erau rude și au consumat împreună ciuperci, prezentând simptome de intoxicație severă au avut nevoie de ajutorul medicilor. După acordarea asistenței medicale de urgență la etapa de prespital, ambele persoane au fost transportate de urgență pentru tratament corespunzător în condiții de staționar.
la 16 octombrie 2025, ora 21:04, în satul Danu, raionul Glodeni, ambulanța s-a deplasat pentru a salva membrii unei familii. S-a constatat că 5 persoane din aceiași familie (3 bărbați de 22, 27 și 60 ani și două femei de 22 și respectiv 43 de ani), prezentau simptome de intoxicație care s-au declanșat la câteva ore după consumul de ciuperci culese din pădure și preparate în condiții casnice, aproximativ la orele 16:00. Toți pacienții aveau simptome de slăbiciune; grețuri și vome. Echipa SAMU Glodeni le-a acordat asistență medicală de urgență la etapa de prespital. Ulterior persoanele afectate au fost spitalizate pentru a primi îngrijiri medicale corespunzătoare.
Specialiștii amintesc că în perioada 01 septembrie – 13 octombrie 2025, echipele de asistență medicală urgentă din întreaga țară au fost solicitate la 11 pacienți cu intoxicații cu ciuperci Zece dintre ei au necesitat spitalizare.
Numărul intoxicațiilor este mai mare în mediul rural, datorită obiceiurile alimentare ale populației deprinsă să culeagă ciuperci din păduri și să le consume.
În cazul oricărei suspiciuni de intoxicație cu ciuperci, este esențial ca cetățenii să solicite intervenția ambulanței cât mai curând posibil, pentru a preveni complicațiile grave.
Semnele intoxicației cu ciuperci pot apărea de la câteva minute de la consum până la 3-6 ore.
Simptomele intoxicației se manifestă prin: slăbiciune; grețuri, vomă, amețeli până la tulburări de vedere și halucinații, etc.
IMSP CNAMUP avertizează că consumul de ciuperci necunoscute sau adunate în condiții nesigure poate avea consecințe grave asupra sănătății.
Este important să evitați consumul acestora și să apelați la ajutorul medical imediat la numări de urgență 112, dacă apar simptome de intoxicație.