Poliţie

Rețea din Hâncești, destructurată: migranți nepalezi atrași în capcană pentru trecerea ilegală a frontierei

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), împreună cu Poliția de Frontieră și Inspectoratul General al Poliției au anunțat reținerea a trei bărbați și o femeie din Hâncești, suspectați că au încercat să transporte ilegal peste Prut doi cetăţeni din Nepal, pentru suma de 9 000 €. 

Potrivit investigației, grupul ar fi înșelat bărbații nepalezi, promițându-le transfer spre România. La locul unde urma să aibă loc transportul, cei patru presupuşi traficanți, între 32 și 58 de ani, alături de un șofer-taximetrist, ar fi pregătit o agresiune armată cu cuțitul pentru a-i jefui de 8 000 €, bani lăsați ca plată pentru organizarea migrației ilegale.

Operațiunea a fost dejucată la timp, ca urmare a informaţiei operative. Suspecții au fost reţinuți și plasați în arest preventiv pe durata investigațiilor. Ei beneficiază de prezumția de nevinovăţie, conform legii.

Autoritățile menționează că unul dintre suspecți a fost anterior condamnat la cinci ani de închisoare pentru jaf (eliberat în 2023), iar nepoata sa, pentru transmiterea de droguri în penitenciar. Alți membri ai grupului au antecedente penale pentru furt.

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Articole asemănătoare

Back to top button