Social

Refugiații sunt ajutați și de Mitropolia Moldovei

 Peste 300 sute de porții de mâncare caldă sunt oferite zilnic, de către Casa de Milostenie a Mitropoliei,celor care intră în țara noastră prin punctul de trecere a frontierei de stat Palanca.

Conform Sectorul Sinodal Activitate Socială și Caritate tinerii voluntari ai Mitropoliei colectează la Centrul Social-Misionar de la Catedrala „Înălțarea Domnului – Sf. Vineri” din Chișinău (str. Grigore Ureche 58), lucruri de primă necesitate, care sunt distribuite familiilor de refugiați cazate în mai multe puncte din Capitală.

Mănăstirea Căpriana (tel. 060 763594) a amenajat în jur de 50 de spații de cazare, complet echipate,iar la  mănăstirea Cușelăuca din r. Șoldănești (tel. 078 766055) sunt 50 de locuri de cazare pentru refugiați.

Mănăstiri și parohii din Chișinău și din țară, precum și instituții social-filantropice ale Mitropoliei, au instituit centre de colectare a celor necesare (alimente neperisabile, lenjerie, pături, perne, saltele, produse de igienă, ș. a.).

Cei care doresc să se alăture acestor acțiuni umanitare, sunt îndemnați să doneze prosoape, perne, plapume, haine pentru femei, bărbați și copii, produse alimentare ușor de păstrat (covrigi, biscuiți, ceai, conserve, ș. a.), produse de igienă (în special scutece pentru copii), cărți, caiete cu activități pentru copii și elevi, creioane, carioci și alte lucruri necesare.

Instituțiile și familiile care au locuri de cazare disponibile pentru refugiați pot apela la numărul de telefon: +373 67 223 981 (Serghei Crudu).

Foto: Mitropolia Moldovei.

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Est Curier

Ziarul cu care stai de vorbă și în care poți avea încredere

Articole asemănătoare

Back to top button