CriuleniPolitic

Raionul Criuleni – fără președinte, pe perioada anchetei de serviciu (video)

Cu votul a 18 consilieri (PLDM, PSRM, PCRM, PUN și PAS și un independent) din 28 prezenți la ședința extraordinară de azi, 2 septembrie, 2022, Pavel Spînu a fost suspendat din funcție pe perioada unei anchete de serviciu care ar urma să examineze modul în care președintele și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu. Consilierii au votat și componența comisiei de anchetă, formată din 5 consilieri (Cojocari Victor, Ianenco Serghei, Burca Valeri, Bujor-Efros Natalia, Borș Aurel și Poponeț Maria (ultima – în calitate de secretar al comisiei de anchetă fără drept de vot).

Înainte să înceapă ședința, Pavel Spînu a ținut să atenționeze că unii consilieri, care au de gând să voteze suspendarea sa, ar putea fi folosiți în scopuri pe care nici nu le cunosc:

”Scopul este de a demite președintele, de a numi persoane comode, care să revină la ceea ce a fost în trecut: când se lua mită de sus până jos în cabinetele unor demnitari, când se primeau în partid, și alte lucruri denigratoare a imaginii autorității și a consilierilor raionali. Noi am administrat eficient, nu am permis delapidări, am îndeplinit toate deciziile consiliului. Ceea ce e scris în demers nu corespunde adevărului cum n-au corespuns nici cele scrise în demersurile anterioare. Sunt insinuări necalitative. Declar azi că Consiliul raional Criuleni este un organ captivat de către un grup care-și face interesele personale. Stimați colegi, care nu aveți o reputație pătată, vă îndemn să nu fiți părtași la aceste abuzuri și fărădelegi. Avem probleme majore de rezolvat, cum ar fi că nu vom avea posibilitatea să finanțăm 10-15 instituții de învățământ, avem probleme cu încălzirea spitalului. Consiliul raional nu dispune de bani, cum s-a spus azi de la această tribună, dispune numai de probleme majore” – a spus Spînu printre altele.

Președinte al ședinței a fost ales Veaceslav Burlac, care, după două pauze cerute – una pentru ședința comisiei juridice și alta pentru consultarea Codului Muncii privind formularea deciziei, a citit o notă informativă în care a expus temeiuri de suspendare a președintelui din funcție, dar altele decât cele menționate în proiectul deciziei pus în discuție. Dacă în proiectul inițial drept temei se arătau unele presupuse abateri, atunci în noua notă informativă vociferată de Burlac se făcea referire la presupuse abateri sau neglijență în serviciu comise de Pavel Spînu în calitate de președinte al consiliului de administrare a spitalului raional. Esența notei informative, la baza căreia au fost puse mărturii a câtorva angajați ai spitalului, ar consta în tolerarea de către Spînu a remanierelor de cadre efectuate de conducătoarea anterioară a spitalului, Aurica Roman, care au dus la decesul pacienților (reducerea unor funcții de specialiști chirurgicali pe timp de noapte), or, aceste remanieri ar fi survenit îndată după ce, citat, ”dl Spînu a cerut directoarei spitalului să facă optimizarea cheltuielilor, de îndată ce dna Roman a intrat în funcție”.

Câțiva consilieri –  Mihail Colesnicenco, Ion Soltan, l-au atenționat pe președintele ședinței, că în nota informativă pe care o au ei la mână sunt alte temeiuri de suspendare, și nu cele citite de dânsul. Mihail Colecnicenco i-a și reproșat lui Burlac, că dumnealui a boicotat ședința precedentă în care urma să fie instituită o comisie și efectuată o anchetă de serviciu a cazurilor descrise în spital. În replică Burlac a insistat că deja următoarea comisie va avea rolul să sesizeze și să investigheze cele semnalate în nota informativă.

La solicitarea Dianei Rusu, secretar al Consiliului raional, din proiectul deciziei a fost exclus punctul șase, prin care atribuțiile președintelui raionului, în lipsa vicepreședinților, i-ar fi revenit dumneaei. ”Eu am suficiente atribuții de serviciu și n-am să fac față și altora, dar mai sunt motive pe care nu vreau să le expun public” – și-a motivat Diana Rusu cererea.

În final, majoritatea consilierilor a votat suspendarea președintelui din funcție, fără a numi pe cineva în loc pe perioada suspendării. Victor Cojocari, consilier PLDM, a presupus că în câteva zile consilierii ar putea cere secretarului consiliului să convoace o altă ședință extraordinară la care să fie numit un președinte-interimar.

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Articole asemănătoare

Back to top button