Incidente

Prins cu 7 lingouri de aur nedeclarate

Ofițerii Departamentului antifraudă și conformare din cadrul Serviciului Vamal, în conlucrare cu funcționarii postului vamal de frontieră Leușeni, sub conducerea PCCOCS,O tentativă de introducere ilegală în Republica Moldova a șapte lingouri de aur din România au deconspirat ofițerii Departamentului antifraudă și conformare din cadrul Serviciului Vamal, în conlucrare cu funcționarii postului vamal de frontieră Leușeni, sub conducerea PCCOCS.

Mai exact, la intrarea în țară prin postul vamal Leușeni, șoferul autovehiculului de marca Mercedes ar fi declarat că nu are bunuri pasibile declarării vamale, potrivit legislației.

În urma verificării mijlocului de transport de către funcționarii vamali, au fost depistate șapte lingouri de aur, camuflate la fundul unei lăzi cu piese auto de schimb și scule.

Potrivit calculelor estimative, cantitatea de aur introdusă prin contrabandă este evaluată la aproximativ 19.000.000 de lei.

Ulterior, au fost efectuate mai multe percheziții în municipiul Chișinău, iar pe lângă șofer a fost reținut și presupusul organizator al schemei infracționale.

Cei doi bărbați, cu vârstele de 33 și 36 de ani, sunt cercetați în continuare, cu respectarea prezumției nevinovăției, în conformitate cu prevederile legii.

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Articole asemănătoare

Back to top button