CriuleniEst-CurierSănătate

Posibile remanieri în sindicatul spitalicesc

Iurie Noviţchi, care a condus sindicatul lucrătorilor din spitalul raional Criuleni timp de 11 ani, intenţionează să demisioneze din funcţie. Despre decizia sa a comunicat membrilor comitetului sindical al instituţiei, care este cea mai numeroasă după numărul de angajaţi din oraşul Criuleni, pe data de 1 martie, 2016.

DSCN5592

Unul din motivele invocate de Noviţchi ar fi faptul că de la 1 noiembrie 2015 dumnealui este angajatul Centrului de Sănătate Criuleni şi nu i se pare corect să conducă sindicatele din spital, cele două instituţii fiind delimitate juridic. O altă cauză ar fi deficienţele de comunicare, care au survenit începând cu anul 2015 între administraţia spitalului, pe de o parte, şi sindicatele şi colectivul de muncă, pe de altă parte, după cum a spus dumnealui, din cauza crizei financiare, care a lovit şi spitalul. Iurie Noviţchi afirma la şedinţă că despre noua modalitate de calcul a preţului pentru ora lucrată de angajații spitalului, a aflat atunci, când angajaţii au solicitat conducerii spitalului o discuţie privind noile reguli de calculare a remunerării muncii, care au adus, în unele cazuri, la diminuarea salariilor angajaţilor.

“Schimbarea modalităţii sau a preţului orei lucrătoare, a fost o decizie autoritară a administraţiei, ea n-a fost discutată nici la consiliul de administrare, nici la comisia de tarifiere, ceea ce prezintă o încălcare gravă a condiţiilor parteneriatului social. Eu am aflat despre asta după a doua adunare a colectivului.  Schimbarea de tarife nu s-a rasfrânt asupra salariilor angajaţilor în secţia consultativă, ci doar a celor, care lucrează în staţionar. În afară de aceea că salariile sunt aşa cum sunt, s-a creat o atmosferă în colectiv destul de încordată. În prezent, spitalul numără apoximativ 315 angajaţi, iar de la începutul  anului 2016, au depus cerere de ieşire din sindicate aproximativ 90 de persoane. Aceste cereri n-au fost scrise personal de angajaţi, ei au semnat în liste comune, ceea ce înseamnă că salariaţii mai sunt parte a sindicatului, ei, însă, nu au achitat pe parcursul a două luni cotizaţiile. Am acceptat această situaţie pentru ca să dăm posibilitate tuturor angajaţilor să participe la conferinţa anuală a sindicatelor şi să aleagă un comitet sindical activ, care să participe la activitatea sindicală», a spus Iurie Noviţchi.

La rândul său Elena Terenti, economistă, prezentă la şedinţă din partea administraţiei, a spus că a avut loc o pană de comunicare, că se va face recalcul şi că şi-au cerut scuze de la colectiv pentru că nu li s-a comunicat din timp despre recomandările de achitare, venite de la superiori.

Membrii comitetului sindical au stabilit că pe data de 18 martie, ora 14.00, se va desfăşura conferinţa sindicală, care va fi reprezentativă, dacă la ea vor participa cel puţin 60 de persoane. Până atunci, colectivele secţiilor pot înainta candidaţi la funcţia de preşedinte al sindicatului angajaţilor Spitalului Raional Criuleni şi trebuie să prezinte lista delegaţilor la conferinţă din partea fiecărei organizaţii primare. Cei prezenţi au întocmit şi o listă preventivă de persoane, care vor constitui comisia de alegere a preşedintelui. După un raport al preşedintelui privind activitatea în anul 2015 şi un raport al comisiei de cenzori, va avea loc alegerea, prin vot secret, a unui alt preşedinte al sindicatului spitalicesc.

Svetlana Cernov

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Est Curier

Ziarul cu care stai de vorbă și în care poți avea încredere

Articole asemănătoare

Back to top button