Primul an de activitate a fost o perioadă de afirmare și stabilizare. Au pornit de la o idee ca să ajungă pe parcurs să dispună și de un spațiu al lor, mobilier și alte lucruri necesare pentru tinerii activi. În acest timp relativ scurt au fost implementate peste 30 de proiecte și organizate activități destinate tinerilor/tinerelor și cu implicarea activă a acestora. Serviciul de informare și documentare a tinerilor; serviciul de participare și de orientare vocațională; formare și integrare profesională; serviciul de abilitare economică a tinerilor și de voluntariat; serviciul de integrare a tinerilor în situații de risc; instruiri despre modul sănătos de viață – sunt doar câteva dintre prestațiile Centrului de Tineret Ustia.
În 12 luni de activitate, acesta a devenit o carte de vizită a satului și o sursă de inspirație pentru întreaga comunitate. Voluntarii Centrului au inițiat și au desfășurat diverse campanii sociale, printre care: „Fapta bună ne adună!”, „Mărțișorul păcii și al speranței”, „Un copăcel – o rază de soare” și multe altele.
Gabi Pavlov, 17 ani, elevă: „Datorită Centrului mulți dintre tineri au început să se cunoască mai bine, chiar și activitățile sunt atractive. Sigur cu cât mai multe activități, distracții, ateliere vor fi – cu atât mai benefic va fi pentru localitate.”
Chirilov Cristina, studentă, 21 ani: „Centrul de tineret este chiar binevenit la noi în localitate, deoarece oferă tinerilor posibilitatea de a petrece timpul util, interactiv și interesant. Faptul că a fost dotat cu diverse tehnologii, jocuri este un avantaj, fiindcă acestea pot să mențină atenția și interesul tinerilor mult mai mult decât anumite activități simple, adică care nu includ anumite materiale.”
Chirilov Alina, 15 ani, elevă: „Centrul de tineret din s. Ustia mereu ne-a oferit emoții și căldură. Mi-a plăcut să mă implic împreună cu prietenii mei în diverse proiecte și activități care ne adunau pe toți împreună pentru a crea ceva frumos. Ne bucurăm că a apărut posibilitatea de a crea un loc, pentru ca noi, tinerii să avem un colțișor al nostru, unde să putem să ne punem ideile în aplicare și să ne simțim bine în localitatea noastră.”
Andreea Grimberg, 17 ani, elevă: „Sunt multe experiențe valoroase care m-au ajutat să mă dezvolt, oarecum, în cadrul acestui centru. E vorba și de implicarea în activități de voluntariat pentru a ajuta tinerii și comunitatea în general, participarea la planificarea și organizarea atelierelor, conferințelor, concerte, expoziții. Au impact și cursuri sau atelierele care vizează dezvoltarea abilităților personale, cum ar fi comunicarea, rezolvarea de probleme și luarea deciziilor. Nu în ultimul rând e importantă și șansa de a cunoaște alți tineri și de a construi relații de prietenie. Acest centru de tineret m-a făcut sa am mai multă încredere în mine și în ceea ce pot face.”
Sandu Barbaroș, 17 ani, elev: „În timpul în care am fost implicat în acest proiect m-am simțit interesat să contribui la o schimbare. Am avut multe momente frumoase alături de restul echipei, mai ales fiind toți, în mare parte, de o vârsta ne era bine petrecând mult timp împreună, am avut multe momente amuzante și interesante. Mă bucur că am făcut parte din acest proiect si mulțumesc tuturor celor care au contribuit la crearea unor amintiri atât de frumoase.”
Mândră de reușitele din primul an de activitate, șefa Centrului de Tineret Ustia, dna Ala Roșcovanu schițează deja planuri noi de activitate , evenimente pentru a diversifica gama serviciilor.
– Sperăm să majorăm bugetul, să mărim numărul beneficiarilor care ne vizitează și, să schimbăm spre bine calitatea vieții tinerilor și tinerelor din comunitatea noastră – zice dna Ala Roșcovanu
Gabriela Bradu, stagiara „Est-Curier
Acest material a fost realizat în cadrul proiectului „Diversificarea conținutului ca o sursă alternativă de venituri pentru „Est-Curier”. Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană și implementat de un grup de organizații partenere condus de Agenția Slovacă pentru Cooperare Internațională și Dezvoltare, în strânsă colaborare cu People in Need Slovacia și alte organizații. Acesta face parte din programul de consolidare a capacităților în cadrul proiectului „Sprijinul UE pentru instituțiile mass-media locale din Republica Moldova”. Conținutul acestui material nu reflectă neapărat viziunea UE sau a People in Need Slovacia.