Social

Parlamentul a decis: Indemnizații  și termen de activitate obligatorie mai mari  pentru tinerii medici și farmaciști

Azi, 27 iunie, 2024 a  fost adoptat în lectură finală de Legislativ proiectul de lege care prevede stimularea activității tinerilor  specialiști din domeniul medicinii și farmaceuticii  acolo unde e nevoie de ei.

 

În lista beneficiarilor de indemnizații și compensații acordate din bugetul de stat au fost incluși tinerii specialiști cu studii superioare de licență precum optometriști, asistenți medicali generaliști licențiați, tehnicieni radiologi, au fost incluși.

De asemenea, a fost extinsă perioada obligatorie de activitate – de la trei la cinci ani de la repartizare, precum și de acordare a facilităților, inclusiv a indemnizației mărite, absolvenților cu studii superioare de licență în medicină și cu studii postuniversitare de rezidențiat.

Lucrătorii medico-sanitari și farmaceutici, angajați în cadrul instituțiilor medico-sanitare publice din orașe și sate, inclusiv din componența municipiilor Chișinău și Bălți, care au domiciliul aflat în afara localității unde activează, vor beneficia de bani pentru transport.

Datelor statistice arată că în 2023, în sistemul medical din țară activau circa 12 600 de medici și 23 687 de personal medical cu studii medii.

20 % din medicii care activează și 13 % din asistenții medicali sunt de vârstă pensionară.

Conform informației plasate pe pagina Ministerului sănătății Republica Moldova are nevoie de 171 medici de familie, 115 anesteziologi, 61 radiologi, 50 specialiști în medicină internă, 41 pediatri , 38 cardiologi și 31 specialiști medicină de urgență.

De notat că în  2024 au absolvit Universitatea de medicină   604 studenți  autohtoni și 421 originari din 13 țări. Dintre aceștia, 746 au finalizat programul de studii Medicină, 152 – Stomatologie, 78 – Farmacie, 7 – Medicină preventivă, 14 – Sănătate publică, 11 – Asistență medicală generală, 10 – Optometrie și 7 – Tehnologie radiologică.

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Articole asemănătoare

Back to top button