Un celibatar cu studii superioare din Chișinău a fost condamnat la pedeapsa cu închisoarea pentru 1001 fotografii și filmulețe descărcate din rețeaua „Torrent” care conțineau pornografie infantilă, anunță Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS)
Prin decizia Curții de Apel Chișinău,bărbatul de 32 de ani a fost condamnat la 8 luni închisoare, chiar dacă a păstrat doar 8 fișiere din totalul celor descărcate. Pedeapsa a fost dispusă de Curte după ce procurorul PCCOCS a contestat sentința inițială pronunțată de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, care a dispus suspendarea condiționată a pedepsei cu închisoarea pentru un termen de probațiune de un an.
Deși inițial inculpatul nu-și recunoștea vinovăția, sub presiunea probelor, în instanță acesta și-a recunoscut-o și, deci, a beneficiat de reducerea pedepsei.
Autoritățile din Moldova au fost sesizate de Interpol, care a stabilit faptul că în aprilie-iunie 2020 bărbatul descărcase acele fotografii și filmulețe, cu reprezentări ale organelor sexuale ale copiilor, precum și cu copii implicaţi în activităţi sexuale. Ulterior ofițerii INI din cadrul Poliției, au descoperit că pe lângă fișierele descărcate (în 2 calculatoare, fiecare cu spațiu de stocare a câte un terrabait), acesta a accesat peste 3.700 adrese de pe internet cu scene pornografice infantile, informează Emil Gaitur, Comunicator PCCOCS .
Decizia Curții este definitivă și executorie, iar inculpatul urmează să fie plasat în penitenciar.
Procurorii PCCOCS atenționează cetățenii despre faptul că descărcarea și vizionarea fotografiilor sau video-urilor care prezintă organele sexuale ale copiilor, precum și vizionarea activităților sexuale ale acestora constituie pornografie infantilă.
Potrivit legii, aceste acțiuni se pedepsesc cu închisoare de până la trei ani.