O femeie, condamnată la 9 ani de închisoare după ce s-a dat drept clarvăzătoare și a înșelat două victime prin „ritualuri și farmece”

Est-CurierAutor
17.06.2026Data
visibility14

Distribuie
O femeie de 42 de ani a fost condamnată la 9 ani de închisoare, după ce a fost găsită vinovată de comiterea a două episoade de escrocherie.
Potrivit Procuraturii municipiului Chișinău, aceasta s-ar fi prezentat pe rețelele de socializare drept clarvăzătoare și ar fi obținut de la două femei bani, telefoane mobile și bijuterii, sub pretextul efectuării unor ritualuri și practici spirituale.
Prin sentința pronunțată, instanța de judecată i-a stabilit inculpatei, pentru concurs de infracțiuni, o pedeapsă definitivă de 9 ani de închisoare, cu executarea acesteia într-un penitenciar de tip semiînchis pentru femei.
Potrivit probelor administrate, primul caz a avut loc în perioada iulie-august 2022. Condamnata, folosind pseudonimul „Maria”, s-a prezentat pe rețeaua de socializare Facebook drept persoană cu presupuse abilități de clarviziune și de înlăturare a farmecelor și blestemelor.
Victima, care se afla într-o perioadă dificilă din viața personală, a contactat-o după ce a văzut un anunț publicat pe rețelele de socializare. În cadrul discuțiilor, femeia ar fi fost indusă în eroare, după ce presupusa clarvăzătoare i-ar fi spus că asupra ei și a familiei sale planează un pericol grav.
Sub pretextul efectuării unor ritualuri de protecție și de salvare a rudelor apropiate, inculpata ar fi determinat victima să contracteze mai multe credite și împrumuturi, precum și să-i transmită bani și bunuri.
Astfel, femeia condamnată ar fi obținut două telefoane mobile de ultimă generație, în valoare totală de 88.000 de lei, dar și mijloace bănești provenite din credite și împrumuturi contractate de victimă. Prejudiciul material cauzat în acest caz depășește 400.000 de lei.
În cel de-al doilea episod, inculpata ar fi folosit un alt pseudonim, „Miro Slava”, tot pe rețeaua de socializare Facebook. Aceasta s-ar fi prezentat unei alte victime drept specialistă în clarviziune, vrăji de dragoste și așa-numite practici spirituale, prin care susținea că poate influența viața și destinul oamenilor.
Victima a cunoscut-o, de asemenea, prin intermediul rețelelor de socializare. Ulterior, cele două s-au întâlnit personal, iar inculpata ar fi convins-o că îi poate rezolva diverse probleme personale și familiale.
În urma mai multor discuții și promisiuni, victima i-ar fi transmis mijloace bănești în sumă de 98.707,34 lei, precum și mai multe bijuterii din aur și argint. Printre bunurile transmise se numără un lanț, un pandantiv, inele, cercei, o cruce și alte bijuterii.
Valoarea totală a bijuteriilor este estimată la 40.800 de lei, iar prejudiciul total cauzat celei de-a doua victime se ridică la aproximativ 140.000 de lei.
În ședința de judecată, inculpata a declarat că nu își recunoaște vina și a refuzat să facă declarații pe marginea acuzațiilor aduse.
Sentința poate fi contestată în condițiile legii. Până la pronunțarea unei hotărâri definitive, inculpata beneficiază de prezumția de nevinovăție.
Publicitate
Subiecte
Recomandate de la parteneri






