Acum câțiva ani, satul Ohrincea, o suburbie a or. Criuleni, cu cca 300 de gospodării și 800 de locuitori, a ratat şansa de a fi inclus într-un proiect regional de construcţie a sistemului de canalizare şi conectare la o staţie comună de epurare cu satele Izbişte şi Cruglic. Și asta pentru că la momentul respectiv în caznaua primăriei Criuleni nu s-a găsit suma de 25 mii lei, cât necesita prima contribuție pentru acest proiect. Localnicii, însă, nu pierd speranța și cred că până la urmă problema va fi soluționată în favoarea lor.
Potrivit ultimilor consultări publice, în fruntea listei cu priorități, formulată de locuitorii satului Ohrincea, se află construcția sistemului de canalizare, urmată de iluminatul stradal și reparația durabilă a drumurilor. De ce? Aflăm chiar de la câțiva ohrinceni.
Boris Cojocari: Nici nu se discută. Avem urgentă nevoie de canalizare pentru că m-am săturat să tot săp gropi în jurul casei. Asta e una la mână. Ș-apoi mirosul, care inundă mahala, satul… Nu mai poate fi suportat. În plus ne otrăvim grădinile cu chimicale din care se prepară toate prafurile și gelurile de spălat. Eu sunt gata și astăzi să mă implic și sunt sigur că și ceilalți consăteni vor face același lucru.
Valentina Rotari: Trebuie să spun că nimic nu se dă ușor. Dar dacă am reușit să aducem în sat apa, vom reuși să construim și un sistem civilizat de canalizare. Acum trăim alte vremuri. Oamenii vor și o baie în casă, veceu, să conecteze o mașină de spălat automată. Este o problemă și reparația drumurilor, dar numai după ce ne conectăm la canalizare, ca să nu facem același lucru de două ori.
Ion Ojog: E nevoie de circa trei milioane de lei ca să o scoatem la capăt cu sistema de canalizare. Respectiv, va bate la buzunarul oamenilor și contribuția cu care urmează să vină fiecare dintre ei. Dar asta e situația. Ne vom conforma, că nu avem încotro. Oricum fără sprijinul primăriei nu vom reuși prea multe. E nevoie și de implicarea consilierilor, dar și de inițiativa noastră. E necesară mai multă informare pe teren, astfel încât fiecare potențial beneficiar să înțeleagă necesitatea și importanța creării unui atare serviciu la Ohrincea.
Ion Vîrlan: Fără îndoială, avem nevoie de un sistem de canalizare în sat. Și oamenii, în mare majoritate, sunt dispuși să plătească. Deja avem experiență. Când s-a reparat gimnaziul, când s-a construit apeductul, dar și în alte cazuri, nimeni practic nu a rămas indiferent.
Nina Mîrcă: Ideea e foarte bună. Dar fără o finanțare din afară vom bate pasul pe loc. Oamenii trăiesc greu și la Ohrincea. Abia de o duc de la o lună până la alta cu salariile și pensiile mizere pe care le primesc. Este adevărat, vor face tot ca să găsească suma care li se va cere în calitate de contribuție.
Valeriu Iurcu: Până la urmă oamenii vor decide. Și nu doar cei din Ohrincea. Un sistem de canalizare în condițiile noastre poate fi realizat doar împreună cu satele Izbiște și Cruglic- așa cum a fost preconizat anterior. Altfel nici nu poate fi, pentru că e vorba de un proiect voluminos, care să includă un număr cât mai mare de beneficiari. Întrucât drumurile sunt încă practicabile, construcția rețelei de canalizare este prioritară la momentul actual.
Dorință și voință ohrincenii au, reprezentanții lor în Consiliul orășenesc au demonstrat în ultimul deceniu că știu să tragă jăratic spre vatra satului. Important e doar ca identificarea priorității să fie urmată de extinderea posibilităților financiare atât a sătenilor, cât și a primăriei. În acest context aprobarea bugetului național, care ar prevedea și surse pentru investiții capitale ar fi de real folos, căci Constituția Republicii Moldova garantează fiecărui cetățean, indiferent de mărimea localității unde locuiește, statutul social, apartenența politică, dreptul la un trai decent.
Gh. Motricală
Publicaţia a fost finanţată de către Ambaada Britanică la Chişinău, prin Fondul pentru Buna Guvernare. Responsabilitatea pentru conţinutul acestei publicaţii aparţine azutorului şi nu neapărat reflectă poziţia Guvernului Britanic.