Peste o lună, Anastasia Orescu (în fotografie) şi cei patru feciori vor începe să-şi facă bagajele. Nu, nu pleacă peste hotare. Pleacă … nicăieri, deocamdată. Cum spunea şi soţul său, Ion Budjeti, a şi uitat a câta gazdă vor trebui să o schimbe. „Acum este a noua noastră gazdă” – precizează Anastasia.
Drama prin care trece familia lor – cea de a nu avea o casă care să le aparţină pe bune – are origini mai vechi. În cei 15 ani de concubinaj unica bogăţie agonisită au fost cei patru copii.
„Nu am avut ajutor de la părinţi, nici dintr-o parte, să punem temelia casniciei. De la bun început între părinţii noştri n-a fost să fie înţelegere, de aceea am început de la zero. Aşa am hotărât noi – s-o luăm de la zero. Cu timpul a apărut primul copil, aveam 22 de ani. Apoi au venit şi alţi copii. Poate că trebuia mai întâi să ne aranjăm, să avem locuşorul nostru mai întâi… Mulţi ne judecă că am făcut copiii, dar e un dar de la Dumnezeu. Eu nu cred că ei ne încurcă. Soţul meu a lucrat, cât a putut, dar s-a îmbolnăvit şi de atunci a schimbat mai multe locuri de muncă, acum stă pe acasă, îngrijeşete de animale şi de copii, îl duce capul la diferite reparaţii…” – deapănă Anastasia gândurile sale.
Am surprins-o la locul de muncă. Lucrează spălătotreasă de vase la grădiniţa din sat şi este stimată de colectiv pentru blândeţea, devotamentul şi acurateţea cu care-şi face munca, chiar dacă este puţin plătită. Despre faptul că nu au o casă şi nici puteri fizice şi financiare să-şi ridice una din talpă, am aflat de la funcţionarii din educaţie. Valentina Guzun, specialistă în DE Criuleni, a rămas impresionată de dorinţa unuia dintre copiii familiei, care, într-o discuție despre fapte bune, a spus că ar vrea mai repede să crească mare şi să le ajute părinţilor să câştige bani pentu o casă a lor…
Perioada cea mai lungă în care au stat cu chirie a fost trei ani. Casele pe care le închiriau erau de vânzare, şi erau scumpe, nu şi-au putut permite nici una dintre ele. Cea în care stau acum nu se vinde, şi proprietarul le-a dat termen să o elibereze la finele lunii martie. Încă nu au idee unde se vor duce.
Ion, capul familiei şi tatăl celor patru băieţi, din spusele soţiei sale Anastasia, atunci când se îmbolnăveşte, refuză orice tratament (suferă de afecţiuni ale spatelui şi rinichilor), doar ca să nu mai rupă pentru medicamente din puţinul ce-l are familia.
Anastasia şi familia sa ar fi bucuroasă pentru orice acoperiş de asupra capului lor, dacă acesta ar apărea de undeva. Este de acord să ofere îngrijire cuiva, vreo unui bătrân sau bătrână, în schimbul unei case, care să o moştenească. Pe de o parte, oportunitatea de a trece cu traiul în altă localitate nu au discutat-o niciodată şi nu ştie ce-ar face, dacă li s-ar oferi această cale în viaţă. Pe de altă parte, spune Anastasia, ar dori să trăiască în continuare în Dubăsarii Vechi, vatra lor, acolo unde se bucură pentru locul de muncă, care oferă familiei din şase persoane venitul net cel mai stabil – 1200 de lei lunar, şi unde spune că este susţinută de consiliul local, care le-a oferit scutiri la plata grădiniţei pentru cei doi copii mai mici. Băieţii familiei au la moment 7, 10, 11 şi 14 ani şi Anstasia visează măcar la două camere şi un acoperiş care să le ofere siguranţa şi căldura unui cămin personal.
Ion Budjeti, capul familiei, spune că problemele sale cu spatele şi coloana vertebrală au început când a încercat şi el, ca şi mulţi conaţionali de-ai noştri, să câştige în construcţii. A încercat mai apoi şi alte locuri de muncă, dar susţine că mai mult de 30 minute nu poate sta în picioare, pentru că o traumă din adolescenţă a ales să îl pună la încercare anume acum, când este tată şi când familia sa are cea mai mare nevoie de el. Când a putut financiar, a urmat şi un tratament la coloană, efectul căruia a fost de scurtă durată. A urmat şi alte consultaţii, la spitalul de traumatologie, iar medicii i-au spus că e nevoie de operaţie, pentru care s-ar cere 2700 de euro, bani de care familia nu dispune. Bărbatul mai spune, că puţini sunt dintre cei care îi dau crezare, or, dintr-o parte lucrurile se văd altfel… Şi cel mai puţin îşi doreşte ca situaţia familiei sale să fie exploatată pentru ca cineva să-şi facă PR din faptul că îi va ajuta cu ceva. „Dacă-i omenie, omenie să fie. Dacă omul vrea într-adevăr să ajute, el ajută, fără a face din asta reclamă. Sunt multe familii în situaţia noastră, eu nu vorbesc doar de noi, care uneori nici nu sunt informaţi, unde să se adreseze, dacă au nevoie de ajutor. Cred că dacă oamenii ar fi mai solidari, ar strânge câte puţin, dar mână de la mână, problemele multor familii s-ar putea soluţiona mai uşor…” – îşi spune Ion opinia.
Familia a fost consultată de către Maria Calcatinge, parajurist la Consiliul Naţional pentru Asistenţă Juridică Garantată de Stat. Cazul i-a fost comunicat de către Asociaţia Obştească „Femeia şi Copilul-Protecţie şi Sprijin” din Criuleni. Maria Calcatinge a spus că dacă în teritoriul primăriei sunt obiecte părăsite, care nu au moştenitori, primăria are dreptul să iniţieze un proces de judecată şi să o transforme în proprietate publică sau locuinţă socială, ca să o poată da în folosinţă/în comodat familiilor vulnerabile.
Elena Barburas, secretarul consiliului local Dubăsarii Vechi, ne-a informat, că primăria nu dispune la moment de locuinţe sociale. În schimb, atât consătenii săi, cât şi oamenii din alte localităţi s-au implicat în trecut pentru o cauză similară, când au adunat mână de la mână şi au procurat o casă de locuit pentru o persoană în vârstă, aflată în dificultate. Familia dată, a mai spus şi asistenta socială, Natalia Gîlea, a beneficait de ajutoare sociale, ele au îmbunătăţit într-o măsură oarecare situaţia, doar că nu le-au putut influenţa rezolvarea celei mai stingente probleme – lipsa unui spaţiu locativ care să le aparţină şi în care să-şi poată creşte în siguranţă copiii.
S. Cernov
