Numiri noi la CNAM

Est-CurierAutor
27.05.2026Data
visibility115
Imagine
Foto: Foto: Compania Națională de Asigurări în Medicină
Distribuie
Compania Națională de Asigurări în Medicină va avea, de la începutul lunii iunie, un nou director general adjunct. Guvernul a numit-o în funcție pe Nelea Rotaru, în ședința de astăzi.
„Se propune numirea Nelei Rotaru în funcția de directoare generală adjunctă a Companiei Naționale de Asigurări în Medicină, din data de 2 iunie 2026”, a menționat Alexei Buzu, secretar general al Guvernului.

Nelea Rotaru a ocupat, anterior, funcția de director al Agenţiei teritoriale Nord a CNAM.
Director general al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină (CNAM) este Ion Dodon, care a fost numit în funcție în noembrie 2021. Cu puțin timp înainte de numirea în funcție, acesta a demisionat din funcția de judecător la CSM.

Doar 57% din potențialul de forță de muncă este angajat. Sistemul de pensii din Republica Moldova rămâne vulnerabil din cauza raportului redus dintre contribuabili și pensionari.
În prezent, aproximativ 770 de mii de salariați susțin plata pensiilor pentru circa 670 de mii de beneficiari, spune ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru.

„În mod ideal, într-adevăr, ar trebui să fie raportul mai convenabil. Dacă noi am avea toți oamenii care sunt apți de muncă pe piața muncii, atunci la noi ar fi raportul de 1 la 3”, a declarat Natalia Plugaru.

Principala soluție pe termen scurt este creșterea numărului de persoane active pe piața muncii și reducerea economiei informale, a subliniat aceasta.

„Rata de angajare în Republica Moldova este încă mică. Ea este în creștere în ultimii ani, dar este încă mică față de Uniunea Europeană. La noi, 57% din potențialul de forță de muncă este angajat, ceilalți nu lucrează din varii motive. (...) Noi avem un potențial imens, foarte mare. Dacă am avea mâine toți oamenii care sunt apți de muncă pe piața muncii, am avea unul la trei - un angajat să susțină trei pensionari”, a afirmat ministra.

Potrivit datelor oficiale, deficitul bugetului asigurărilor sociale s-a redus de la 5.5 miliarde de lei în 2023 la 3.6 miliarde de lei în acest an.

În prezent, vârsta-standard de pensionare pentru femei este în proces de creștere graduală și va ajunge la 62 de ani de la 1 iulie 2026, cu șase luni mai mult decât în prezent. Pentru a beneficia de pensia pentru limită de vârstă, femeile trebuie să aibă un stagiu complet de cotizare de 34 de ani.

Potrivit Casei Naționale de Asigurări Sociale, vârsta de pensionare pentru bărbați rămâne neschimbată, de 63 de ani, iar stagiul complet de cotizare constituie 34 de ani încă din 2019.

Autoritățile au stabilit ca vârsta de pensionare pentru femei să crească treptat, cu câte șase luni anual, până la egalizarea acesteia cu cea a bărbaților, pe 1 iulie 2028.

La sfârșitul anului trecut, în Republica Moldova erau înregistrați 672.207 beneficiari de pensii, dintre care peste 421 de mii erau femei.

Publicitate
Subiecte
Recomandate de la parteneri

Citește și alte articole