Social

Noi deținători ai titlului „Cetățean de onoare” și „Omul anului 2025”

Consiliul raional Criuleni a desemnat persoanele care au avut o activitate prodigioasă pe parcursul anului 2025 cu impact pentru dezvoltarea socio-economică și culturală a raionului Criuleni.

La festivitatea de decernare, desfășurată la 24 decembrie 2025 la pensiunea Holercani, moderată de Cătălina Istrati, au fost înmânate trofee și diplome de către Președintele raionului Alexandru Carțîn.

Nominanții la următoarele categorii sunt:
Responsabilitate civică și educație – Vasile Iapără, șeful Centrului de plasament pentru refugiați de la ȘP Criuleni;
Ordine publică – Alexandru Ursu, șef al Inspectoratului de Poliție Criuleni;
Finanțe și Contabilitate – Svetlana Sclifos, contabilă-șefă la Primăria Criuleni;
Medicină și Sănătate – Iulian Arapu, șef secție chirurgie IMSP, SR Criuleni; dna Larisa Voinescu, medic de familie la OFM Cimișeni
Educație – Ecaterina Onica, directoare, grădinița „Floricica”, Măgdăcești;
Victor Gheciu, director, gimnaziul Hrușova;
Cultură – Petru Pănuță, conducătorul colectivului de fluierași „Lăstăreii”, Corjova:
Administrație Publică – Ion Cotoman, primar comuna Bălăbănești, Svetlana Bîtlan, secretar Consiliul Local Magdăcești; Dumitru Solomon, specialist principal la CR Criuleni;
Agricultură – Vasile Spînu, șeful GȚ „Vasile Spînu”,
Asistență Socială – Irina Ceban, asistent social comunitar din Dubăsarii Vechi
Protecție civilă – Alexandru Cebotari, șef, Secția situații excepționale Criuleni;
Economie – Ion Popa, președintele Biroului executiv al Cooperativei de consum Cruglic.

În cadrul festivității au fost nominalizate și persoanele care au obținut titlul de „Cetățean de onoare al raionului Criuleni”, ediția 2025.
E vorba de dl Petru Anii, inginer, „În semn de recunoștință pentru activitate ireproșabilă, contribuție la dezvoltarea și îmbunătățirea infrastructuri rutiere a raionului Criuleni” și dna Vera Guzun, directoare GȚ „Moara lui Ion Guzun” din Măgdăcești ca „apreciere pentru activitatea prodigioasă, promovarea imaginii raionului Criuleni la nivel național”.

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Articole asemănătoare

Back to top button