Faptul că nea Ilie Burciu din Răculești e un gospodar cum mai rar întâlnești, nu-l pune la îndoială nimeni dintre cei care l-au cunoscut.
Îl știe multă lume din raionul Criuleni, căci din roadele muncii lui gustă și cei ce le procură la piața din Criuleni și cei din sat. Crește de toate: și boboase, și cartofi și ceapă. E priceput în agricultură și știe cum să gestioneze produsele pe care le cultivă. Mai scoate pe tejghea ulei, brânză, păsat, că nu poate sta locului, nici chiar în lunile de iarnă, când s-ar părea că agricultorii se pot odihni un pic.
Are cămara plină, dar nu și astâmpăr pentru că zice: ”Ce să fac, să mă uit la televizor să mă doară spatele de șezut pe divan?”
A fost mecanizator 29 de ani, iar când s-a destrămat colhozul, tot nu s-a lăsat de tehnică și agricultură, ci a
lucrat pe cont propriu. Are o legătură puternică cu țarina și satul său. Îmi povestea cum s-a pornit și el cu alți mecanizatori să facă bani mai mulți în Kazahstan. Nevestei nu i-a prea plăcut ideea, dar nu l-a oprit. De, se ducea mai multă lume din sat pe câteva luni. Când a ajuns nea Ilie la gară unde îi aștepta recrutorul să-i însoțească la destinație, cineva a întrebat când vor reveni la baștină. Recrutorul le-a răspuns franc: ”depinde cum pregătiți tehnica. Dacă reușiți să terminați lucrul și să predați tehnica până la Anul Nou, plecați, dacă nu – mai lucrați și după Anul Nou”. Auzind una ca asta, nea Ilie și-a făcut socoteală că nu vrea să piardă atâta timp prin străini, că începe lucrul și acasă. Tiptil și-a luat valiza și s-a întors la Răculești. „Când m-au văzut intrând pe poartă, parcă fătase vaca doi viței”. Așa si-a încheiat, fără a o mai începe, cariera de migrant.
Face pâinea gustoasă și acasă, că și soția Nina tot nu fuge de muncă și împreună reușesc multe, chiar și acum când au în spate o bogată experiență de viață. Dat fiind că lucrul în câmp s-a cam terminat, nea Ilie ca să poată dormi mai bine, vorba lui, mai face și niște mături, așa vreo câteva sute.
– Anul acesta, în loc să ud alte culturi, am udat mălaiul, că nu pot fără dânsul. Am deprins de la bunelul meu legatul măturilor și nu renunț …
Nu a încetat să facă mături nici când lucra în gospodăria colectivă din zori până în noapte. Toamna îi aduceau pădurarii vreo câteva remorci de mălai pe care-l prefăcea în mături. Era mai sănătos și mai în putere, dar nici acum nu se lasă, deși ar trebui să fie mai atent la sănătate. Copiii încearcă să-i domolească elanul, dar nu se lasă:
– Ginerele mi-a zis că nu mai vrea să vadă mălai în grădina noastră, dar l-am avertizat: ”dacă voi îmi distrugeți fâșia de mălai, nu mai ies din casă.”
E pasiunea lui, îndeletnicire moștenită de la bunelul Vasile, și oricâte are de făcut în gospodărie, găsește timp și pentru ea. Are tehnologia lui ce presupune mai multe etape de prelucrare a stiblelor. Ultima e cusutul și fiecare mătură definitivată parcă iradiază bunăvoința meșterului, generând lumină.
E. Chiriac
