CriuleniPolitic

Conducătorii nu și-au respectat promisiunea și rămân să conducă r. Criuleni

Înțelegerea dintre cei trei funcționari din conducerea de ”vârf” a raionului Criuleni, anunțată public, la camere, cu o săptămână mai devreme, că vor demisiona de bună voie concomitent, s-a risipit cu o jumătate de oră înaite de consultările publice și cu o oră și jumătate înainte de ora fixată pentru începerea ședinței extraordinare.

Diana Rusu, secretarul consiliului, după ce a fost ales președntele ședinței și aprobat regulamentul acesteia, a făcut un anunț, prin care i-a informat pe cei 30 de consilieri prezenți, că a primit de la vicepreșeinții Roman Onica și Ogor Oleg, și de la președintele Pavel Spînu, câte o cerere prin care cei trei își anunță retragerea cererilor de demisie, depuse anterior. ”Acesta este un drept legal, și, respectiv, subiectele 2-7 din ordinea de zi nu mai pot fi supuse discuțiilor. Vicepreședinții raionului au depus cererile la 12.30, iar președintele raionului – la ora 13.01, înainte de consultările publice” – a explicat secretarul Consiliului, asigurând consilierii că acestea au fost supuse consultărilor publice, după cum cere Legea privind transparența procesului decizional.

Vicepreședinții raionului au lipsit din sală, așa că nu au oferit consilierilor explicații de ce și-au retras cererile. A făcut-o, în schimb, Pavel Spînu, care a spus că s-a simțit ”obligat moral” să facă acest lucru, numai să nu admită niște riscuri pentru raionul Criuleni, or, și-a dat seama că e un joc iarăși pe la spate, chiar dacă nu ar vrea să creadă că așa ceva se face. Natalia Efros i-a numit ”purtători de pantaloni, nu și bărbați adevărați”, facând aluzie la promisiunea publică a celor trei conducători de a pleca din funcții pentru a da șanse altor oameni să formeze o echipă și să lucreze pentru Criuleni, și a repetat că îi pare rău că și-a dat votul pentru învestirea lor în fincții, doi ani mai devreme.

Valeri Burca, consilier PCRM, adresânsu-se către colegii din sală, i-a chemat, citat, să nu mai ”asiste la teatrul ista de păpuși. Și dacă aceste trei persoane îs mai mari decât ceilalți, atunci ședeți și așteptați! Au vorbit trei bărbați! Eu așa înșeleg, că deja rămâi bârbat până la urmă și îți dai demisia, dar nu te joci de-a ședința! Dați să lucrăm noi, 30, nu acei care stau la tribună!” –  a conchis Burca, rupând chiar, cu acest discurs, și niște aplauze de la colegi. Dar mai departe de aplauze nu s-a mers. Președintele ședinței Mihail Colesnicenco, făcând referire la un demers semnat de 13 aleși raionali care a fost înregistrat la comisia drept și disciplină și aprobat cu votul a 4 membri a comisiei, a propus să introducă în ordinea de zi proiectul deciziei cu privire la demiterea celor doi vicepreședinți înainte de termen. Proiectul suplimentar a întrunit doar 11 voturi, așa că ordinea de zi a fost aprobată cu un singur subiect – cu privire la modificarea bugetului și alocarea unor surse financiare. Cu unele completări, consilierii au aprobat această  decizie și au încheiat ședința.

Am telefonat vicepreședinților raionului ca să aflăm explicația retragerii cererilor. Telefonul vicepreședintelui Roman Onica este temporar deconectat, ne-a spus robotul, iar vicepreședintele Oleg Ogor a spus că nu dorește să comenteze.

S. Cernov

Citește mai mult

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Est Curier

Ziarul cu care stai de vorbă și în care poți avea încredere

Articole asemănătoare

Back to top button