Preşedinte Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a adresat cetăţenilor, după şedinţa Consiliului Suprem de Securitate din această dimineaţă.
“În această dimineaţă Rusia a lansat atacuri militare asupra ţării vecine, Ucraina, încălcând flagrant normele dreptului internaţional. Comunitatea internaţională e unanimă în condamnarea acestui act de război.”
Maia Sandu a anunţat, că Guvernul va solicita Parlamentului instituirea stării de urgenţă. Şefa statului a mai spus că tot azi se va întruni şedinţa CSE pentru a dispune acţiuni necesare pentru gestionarea crizei şi a provocărilor umanitare.
Subdiviziunile MAI vor intensifica patrularea pentru a preveni eventuale proviocări. Preşedinta a solicitat cetăţenilor moldoveni aflaţi în Ucraina să revină acasă, anunţând că toate punctele de trecere a frontierei sunt deschise. Totodată, şefa statului a anunţat că în caz de necesitate, Moldova este pregătită să acomodeze câteva zeci de mii de oameni, eventual refugiaţi, pentru care se pregătesc centre de triere.
“Fac apel către APL să fie disponibile şi la datorie, toate instituţiile statului sunt în stare de alertă, funcţionează un centru de gestionare a crizei. Prioritatea noastră este securitatea oamenilor.” – a mai adăugat preşedinta.