În 2017, încă şase persoane au primit carnetul de vânător, după ce au susţinut cu bine examenul, care le dă dreptul să mânuiască arma de vânătoare. După cum ne-a informat Anatolie Filipescu, preşedintele Societăţii Vânătorilor şi Pescarilor, filiala din raionul Criuleni, cei care vor să se înscrie în rândul vânătorilor trebuie să răspundă la 101 întrebări, care atestă cunoştinţele lor în domeniul regnului animal, regulilor de purtare a armelor şi tehnicii securităţii în timpul vânatului. „Candidaţi sunt mulţi, dar nu fiecare reuşeşte să facă faţă examenului!”, spune Filipescu, care precizează, că în ţara vecină, România, un astfel de examen constă în peste o mie de întrebări. Actualmente, societatea criuleneană numără 400 de membri, comparativ cu 384 în 2016, o parte dintre vânători, pe lângă novici, şi-au restabilit calitatea, sau au venit din alte societăţi.
Termenele de vânătoare în acest an au fost stabilite printr-o Hotărâre de Guvern la 10 august. Documentul permite vânatul unui număr impunător de specii cinegetice, inclusiv dintre cele la care a fost interzis vânatul în ultimii doi sau chiar trei ani.
Termenele de vânătoare pentru sezonul de vânătoare 2017-2018 la următoarele specii de vânat:
– mistreţi – de la 14 octombrie 2017 până la 24 decembrie 2017;
– vulpi, șacali – de la 19 august 2017 până la 26 februarie 2018;
– iepuri de câmp – de la 26 noiembrie 2017 până la 31 decembrie 2017;
– porumbei (porumbelul gulerat, guguștiuc, turturică) – de la 19 august până la 15 octombrie 2017;
– prepeliţe – de la 19 august 2017 până la 15 octombrie 2017;
– fazani – de la 1 octombrie 2017 până la 14 ianuarie 2018;
– gâște (gârlița mare, gâsca de vară)– de la 23 septembrie 2017 până la 31 decembrie 2017;
– rațe (rața mare, rața lingurar, rața pestriță, rața cu cap castaniu, rața mica, rața cârâitoare), lișițe, găinușe de baltă – de la 23 septembrie 2017 până la 31 decembrie 2017;
– limicole (sitar de pădure, nagâț, becățina mică, becățina comună) – de la 23 septembrie 2017 până la 31 decembrie 2017.
Proiectul aprobat prevede limite de recoltare a vânatului la iepuri de câmp, porumbei, prepeliţe, fazani, rațe, lișițe, limicole, găinușe de baltă și gâște și mistreți. Potrivit Notei informative a proiectului limitele și termenele au fost propuse de către Agenţia „Moldsilva” şi Societatea Vânătorilor şi Pescarilor din Moldova și avizate pozitiv de Academia de Științe a Moldovei.
Vânătorii din raionul Criuleni, ne informează coordonatorul – cinegetician, Anatolie Filipescu, au dreptul să vâneze doar dacă efectivul de animale şi păsări, la recensământ, depăşeşte numărul necesar pentru a se asigura sporul natural. Drept exemplu, dacă la o mie de hectare de arii de vânătoare numărul de iepuri la recensământul de toamnă este mai mic sau egal cu 45, vânătoarea este interzisă. Dacă recensământul va arăta că iepuri sunt 60 la 1 mie de hectare, atunci limita de recoltare va fi un număr egal cu 25% din numărul de 15 iepuri, cât este sporul natural. Asta înseamnă 3 iepuri pe sezon la 1000 ha de arii de vânătoare. În raionul Criuleni, spune Filipescu, sunt arii naturale bine protejate de către echipele de vânători, la care braconierii n-au avut acces, şi acolo sporul natural al animalelor şi păsărilor este mai bun, şi invers. În schimb, se poate vâna în acest an mai mulţi fazani, pentru că vânătorii au crescut şi au eliberat în natură aceste păsări, iar numărul lor şi cotele de recoltare este uşor de stabilit conform unor calcule făcute de vânători.
Pe întreg sezonul de vânătoare este interzisă vânarea cerbilor, muflonilor, căpriorilor, bursucilor, potârnichilor, porumbeilor de scorbură, becăținei mari, culicului cu cioc subțire, sitarului de mal, culicului mare. De asemenea vânatul este interzis în fondul ariilor naturale protejate de stat.
S. Cernov. Fotografie din arhivă.