În preajma Festivalului Internațional “Meșterul Manole” trecerile pentru pietoni nu doar că au fost renovate, ci şi multiplicate. Toate bune, atât că unele dintre ele au fost desenate nu tocmai la locul potrivit.
Ca să le traverseze, pietonii urmează mai întâi să tăpuşească răzoarele, renovate şi ele înainte de sărbătorile pascale, iar aceasta înseamnă să încalce codul administrativ, care presupune o amendă usturătoare.
Cu un process verbal şi o amendă pe măsură s-ar putea alege şi conducătorii auto, care parchează maşinile direct pe zebră. Se întâmplă ziua în amiaza mare în una dintre cele mai aglomerate zone ale oraşului (vezi fotografia). În acest fel autorităţile locale ar putea recupera banii alocaţi din bugetul raional, respectiv, 229350 lei pentru achitarea lucrărilor de reparaţie a unui segment de drum în oraşul Criuleni, dintre care 20000 lei – pentru efectuarea marcajului rutier a străzii 31 August.
M. Doruș