Pe Ion Efros din Măgdăcești, veteran al celui de-al doilea război mondial, l-am găsit în curtea casei sale, în compania a două dintre fiice și doi strănepoți. Este și cel mai bătrân cetățean al satului.
S-a născut în 1925. Avea 19 ani, când fusese chemat în rândurile Armatei sovietice, la începutul verii anului 1944.
”Numai eu am rămas. Îmi doresc sănătate și putere, să ajung la 9 mai” – răspunde dl Ion, întrebat cu ce emoții așteaptă această zi.
A intrat pe front lângă Varșovia și a ajuns până la Berlin, mânuind o mitralieră. ”Am împușcat nemți. Și nemții trăgeau în noi fără milă. Numai de la noi din sat au murit vreo douăzeci” – își amintește veteranul. Emoțiile îl copleșesc, și spune după o pauză scurtă că vestea despre sfârșitul războiului l-a găsit în spital, în orașul Ovruci din Belarus. O schijă i s-a oprit în mâna dreaptă și astfel i s-a terminat cătănia. Ajuns acasă, își găsise nevasta cu primul lor prunc, care a apărut pe lume în februarie, 1945.
L-am întrebat, câți copii are, și a răspuns glumeț ”Numai zece!” Fiica Ana Efros îl completează, că sunt opt fete și doi băieți.
Ion Efros mai spune că a avut o viață bună. A lucrat în colhoz timp de 42 de ani, în calitate de căruțaș. A făcut casă cu soția, au crescut copii sănătoși, i-au învățat rostul muncii și i-au ajutat pe toți să fie gospodari. Toți copiii îi sunt în țară, cu excepția unei fiice, care a plecat la cele veșnice prematur. Unii dintre nepoți s-au stabilit în America, și-i continuă neamul deja peste ocean.
”Am fost 10 copii, iar tata are 19 nepoți, 19 strănepoți și patru stră-strănepoți” – îl ajută fiica Maria Ursu pe părinte să-și numere urmașii. Cei mai mulți dintre copii sunt în sat. Fiicele spun că nu-și lasă tatăl singur nici pentru o zi, mereu cineva este în preajmă. L-am mai întrebat, cu ce-și ocupă zilele, și a spus că se odihnește, iar Ana adaugă, că îi ajunge, cât a lucrat… Totuși, și în această primăvară veteranul, care este și cel mai bătrân locuitor al satului, a insistat să-și ascută haragii pentru vie și chiar să-i înfigă s-a pornit, doar că nu l-au lăsat fetele… Doar la biserică îl lasă, se duce când cu taxiul, când pe jos.
La despărțire ne-a spus că cea mai dragă i-a fost viața. Și-a deplâns mult soția, care a părăsit această lume acum 25 de ani, fotografia căreia o poartă până în prezent în dreptul inimi… ”Avem cel mai bun tată, muncitor și grijuliu. Suntem mândri de el, niciodată nu ne-a bătut, nu ne-a înjurat. Niște părinți extraordinari de buni. Pe tata îl iubesc nepoții. Ne întâlnim la Paști, dar și de 9 mai ne adunăm în fiecare an, să-l bucurăm pe dânsul că asta-i fericirea lui cea mai mare – să ne vadă pe toți. Are noroc de noi, dar și noi de dânsul” – spun fetele, Ana și Maria.
S. Cernov
