Grupul de Acțiune Locală „Vatra Morilor” anunță potențialii beneficiari despre Programul de Granturi pentru Adaptarea la Schimbările Climatice (CAGP), lansat de UCIP IFAD Moldova, în parteneriat cu Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA) și Rețeaua Națională LEADER.
Micii agricultori din comunele Miclești și Hîrtopul Mare pot accesa granturi de până la 10 000 lei sub formă de sere agricole, folii de mulcire sau cultivatoare electrice.
Programul se adresează în special tinerilor fermieri, femeilor, familiilor vulnerabile și persoanelor cu venituri mici, care doresc să-și modernizeze activitățile agricole și să adopte practici ecologice și durabile.
„Prin participarea la acest program, dorim să sprijinim micii producători și gospodăriile rurale din teritoriul GAL-ului să devină mai reziliente în fața schimbărilor climatice și să-și crească productivitatea culturilor într-un mod sustenabil. Alegerea celor două localități din componența GAL-ui nostru au făcut-o cei de la IFAD, după anumite criterii, și anume indicele de vulnerabilitate la schimbările climatice”, a menționat Mariana Vrăjitoru, director executiv al GAL „Vatra Morilor”.
Comunele Hârtopul Mare și Miclești sunt două din cele 166 din toată țara care au acces la acest program de granturi. Locuitorii acestor localități sunt chemați la ședințe explicative, dacă vor să afle mai multe detalii și să aplice la acest program, care oferă fermierilor locali și gospodăriilor casnice oportunitatea de a beneficia de sprijin financiar nerambursabil pentru reducerea vulnerabilității la schimbările climatice. Pentru ei se vor organiza sesiuni de informare joi, 30 octombrie 2025, în incinta Primăriei Miclești, ora 10:00, iar pe 31 octombrie, vineri, în incinta primăriei Hîrtopul Mare vor avea loc două sesiuni de informare: la ora 10.00 și la ora 14.00.
Organizatorii speră să adune mai multă lume care vrea să aplice la program, iar succesul lor să contribuie inclusiv la promovarea unei agriculturii prietenoase mediului, în acord cu obiectivele Programului LEADER și ale IFAD.



