Consiliul Local al Tinerilor din Doroțcaia a fost creat întrun ceas bun, or, membrii lui, chiar şi ajunși la maturitate, plecați din sat la studii, se implică în viața comunitară.
Anul acesta, bunăoară, au reușit să aducă bucurii pentru zece persoane, care trec printr-o perioadă mai dificilă a vieții. Astfel Nicoleta Berzan, Caimac Alexandrina, Irina Hohlov, Maria Policinschi (vezi fotografia de mai jos) au lansat Caravana de Craciun din s. Doroțcaia cu genericul”De sărbători distribuim bucurii printre copii”. Inițiativa a fost susținută de colegi, consăteni și rezultatul nu s-a lăsat mult așteptat. 10 copii care zilnic servesc prânzul la Casa Maria pe 9 ianuarie, când credeau că Moș Crăciun a uitat de ei, au fost surprinși cu colete cu hăinuțe, încălțăminte, rechizite, dulciuri, etc. La organizarea surprizei și-au dar concursul și colaboratorii Casei Maria, în persoana doamnei Ana Ivanov, care a mărturisit că de la deschiderea acestei case sociale, practic au lipsit acțiunile de caritate din partea locuitorilor satului. Irina Hohlov în acest context îndeamnă: ”Să nu uităm de bătrânii și copiii care iau prânzul aici zilnic, ei întotdeauna ne așteaptă”. Maria Policinschi zice :” În perioada sărbătorilor de iarnă cu toții ne dorim să împărtășim clipe frumoase alături de familie, ne dorim bunăvoinţa, prietenie, dragoste pentru noi și cei dragi, ca în cele mai frumoase tradiții ne manifestăm altruismul prin acte de binefacere și urări de bine. Vreau să mulțumesc tinerilor receptivi care au contribuit ca această acțiune de voluntariat: Nicoleta Berzan, Ana Tuz, Olea Cibotenco, Ana Nicolaev Policinschi, Maria Perciuleac, Stanislav Berzan, Caimac Alexandrina, Olga Berzan să aibă rezultatul scontat și susținerea comunității”.
M. Doruş
Foto de I. Hohlov