O stare de incertitudine s-a creat la Consiliul raional Criuleni pentru că din trei tentative de convocare a celor 33 de consilieri nici una nu a avut sorț de izbândă. Ba vine opoziția, iar cei ce au reprezentanți la cârma raionului lipsesc sau invers, și ședințele nu sunt lucrative.
Luni (n.r. – 7 septembrie, 2020) președintele raionului Criuleni Pavel Spînu a făcut o tentativă de a căuta o soluție pentru ieșirea din situație discutând cu 14 consilieri aleși pe listele PDM, PSRM și PCRM.
”Consiliul trebuie să fie lucrativ, dacă intrăm în incapacitate de activitate nu e bine pentru raion. Trebuie să găsim un numitor comun și să activăm reieșind din ceea ce avem ca să soluționăm problemele. Nu vreau să spun cine a provocat situația, dar trebuie să găsim soluția. Am trimis scrisori Președintelui, șefilor fracțiunilor parlamentare. Sunt deschis să discutăm cât e necesar”– zicea la începutul întâlnirii Pavel Spînu.
Discuția a durat cca două ore, consilierii având din timp pregătite întrebările. Membrii fracțiunii PDM au solicitat să fie informați despre soldul disponibil al raionului, cifră concretă, și despre modul de executare a lui. E o întrebare care rămânea fără răspuns și în consiliile din patru legislaturi precedente.
În schimb au aflat din ce cauză nu se execută lucrările la drumurile din Dolinnoe și Mașcăuți și că contractele au fost semnate deja, iar lucrările vor fi înfăptuite nu de ”Staci Group”, care nu a prezentat toate documentele și garanția financiară la timpul cuvenit, ci de o altă companie care și-a asumat obligațiunea în două luni să execute lucrările care ar costa cca nouă mln lei.
Au indicat consilierii și asupra faptului că ”șefele direcțiilor educație și finanțe activează prin dispoziția președintelui, dar nu prin decizia consiliului raional”, că vicepreședinții și persoanele vizate în hotărârile Autorității Naționale de Integritate n-au fost suspendate din funcție, că la decizia din 27.12.2019 ”Cu privire la modificarea componenței comisiei de concurs” s-a adăugat punctul 2 prin care se înlocuiește ”vicedirector ASMC” cu ”vicepreședintele raionului Ogor Oleg” fără a fi votat de consilieri.
A fost întrebat președintele Spînu și despre cele 34,8 mii lei alocați pentru reparația automobilului Skoda Octavia NWD722, dar de facto fiind reparat motorul la BMW X3, și de ce s-a decontat benzină pe perioada aflării automobilului la reparații.
A aflat de la consilieri președintele că lucrătorii direcției finanțe au primit premii cu prilejul zilei profesionale. Au întrebat aceștia și de ce nu se execută întocmai deciziile Consiliului raional când e vorba de alocarea finanțelor și li s-a răspuns că se reiese din posibilități și priorități reale. În acest context OMF Izbiște este considerat un obiect inoportun la moment, căci CNAM nu va aloca două milioane de lei …
I s-a reproșat președintelui și faptul că cei prezenți în sală nu au fost invitați la ședința cu directorii de școli desfășurată la 31 august și că invitațiile la întrunirile organizate de Consiliul raional se fac selectiv.
Acesta și-a declarat deschiderea totală pentru colaborare, dar a și recunoscut ”avem o restanță la transparență, trebuie s-o depășim. Situația incertă nu poate dura mult.”
Iurie Andriuță, PDM a specificat: ”Noi suntem opoziția și misiunea noastră e să vă arătăm gafele, iar soluțiile le caută cei ce se află la guvernare.” Nicolaie Grati, PSRM, zicea ”Noi nu v-am pus bețe în roate, dar cei care-s la guvernare să-și asume responsabilitățile” .
De altfel, Grati spunea că PSRM a luat cele mai multe voturi în raion și că ar vrea măcar o funcție la conducerea raionului. A mai solicitat opoziția consultarea șefilor de fracțiuni la întocmirea ordinei de zi pentru ședințele viitoare și originalele proceselor verbale de la toate ședințele consiliului care au avut loc din decembrie până la acest moment.
Printre altele s-au întrebat unii consilieri de ce dl Verebceanu dacă se află peste hotare și nu poate veni la ședințe nu cedează mandatul altui coleg de la PCRM și ce mai face ”votul de aur”, V. Burlac.
Președintele raionului Criuleni Pavel Spînu, întrebat dacă această întrunire va mișca carul din loc, a precizat că trebuie să discute și cu celelalte fracțiuni și va convoca ședința consiliului doar când va avea certitudinea prezenței majoritare a consilierilor.
E. Chiriac