Casa de cultură din s. Ustia, r. Dubăsari s-a transformat într-o Casă Mare în care s-au adunat participanții la a V-a ediție a festivalului-concurs „Țara mea de cântec, vatra mea de dor!”.
Maria Jîmbei, secretarul CR Dubăsari spunea că protagoniștii acestui concurs dedicat sărbătorilor naționale „Ziua Independenței” și „Limba Noastră cea română” au făcut să vibreze inimile spectatorilor și că la stabilirea clasamentului a contat fiecare zecime de punct.
Nicolae Lungu, membrul juriului și directorul gimnaziului local, a nominalizat premianții.
Conform deciziei juriului, diplome de gradul III au obținut reprezentanții Caselor de cultură din Mărcăuți și Oxentea, diplome de gradul II – Casele de cultură Molovata și Molovata Nouă, ansamblul „Cociereanca”.
Diplome de gradul I au primit Casa de cultură Cocieri, colectivele „Flori de Măr” (Pohrebea),„Struguraș” (Ustia) „Timpul” (Holercani), Ilievici Victoria, Rafaela Andreev, Evelina Stratulat.
Festivitatea a fost un prilej frumos pentru participanți de a descoperi fantezia cromatică și iscusința cu care muncesc la realizarea operelor sale pictorul Ion Jabinschi și ceramista Tatiana Jabinschi.
Maria Perciuleac, șefa secției cultură și turism Dubăsari. apreciind evoluarea artiștilor. a remarcat și dedicația gazdelor (APL, Casa de Cultură) în organizarea evenimentului.
Vedeți galeria foto și urmăriți ulterior secvența video de la festival pe canalul de youtube Est-Curier.