Sănătate

,,Folosește-ți inima, cunoaște-ți inima”

Este genericul din anul curent al Zilei mondiale a inimii, marcată pe 29 septembrie.

De Ziua mondială a inimii, centrele de sănătate publică ale ANSP, în colaborare cu instituțiile medico-sanitare publice republicane, raionale, municipale, APL, organizațiile obștești și alți parteneri la nivel local vor organiza activități de informare și comunicare pentru populație despre importanța prevenirii factorilor de risc comportamentali și activități de screening al tensiunii arteriale și glicemiei.

Bolile cardiovasculare (BCV) sunt cauza numărul unu în lume ce provoacă aproape 19 milioane de decese, anual. BCV este un grup de tulburări ale inimii și vaselor de sânge, ce include: bolile coronariene, bolile cerebro-vasculare, bolile reumatice ale inimii și alte afecțiuni. Cea mai răspândită BCV este hipertensiunea arterială.

Atacurile de cord și accidentul vascular cerebral fac peste 85% din decesele cauzate de BCV, iar a treia parte dintre acestea se întâmplă prematur, adică până la 70 de ani. Peste 75% dintre decesele cauzate de BCV se întâmplă în țările cu venituri mici și medii.

În Republica Moldova, pe parcursul a două decenii, BCV se plasează constant pe primul loc printre cauzele de deces și dețin peste 55% din decesele cauzate de bolile netransmisibile. Indicatorii morbidității prin bolile aparatului circulator se mențin la un nivel stabil înalt în ierarhia bolilor netransmisibile. Incidența prin BCV în anul 2022, a constituit 1997,3 cazuri la 100 mii locuitori, fiind de 1,2 ori mai mare comparativ cu anul 2021 (1681,8 cazuri la 100 mii cazuri), iar prevalența a constituit 29793,2 cazuri la 100 mii locuitori în comparație cu 28302,5 cazuri la 100 mii locuitori în anul 2021.

Cauzele dezvoltării BCV sunt asociate cu un șir de factori de risc comportamentali, precum consumul de tutun, alimentaţia nesănătoasă, abuzul de alcool, inactivitatea fizică, dar și cu factori de risc fiziologici, cum ar fi tensiunea arterială înaltă, nivelul crescut al colesterolului seric, glicemia crescută, obezitatea, alături de factori de risc nemodificabili, cum ar fi vârstă, sexul și predispoziția genetică.

Mediul în care trăim, muncim sau ne distrăm poate avea o influență importantă asupra abilității noastre de a lua o decizie corectă pentru sănătatea inimii – îndeosebi mediul urban, care ne modifică stilul de viață și alimentația.

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Articole asemănătoare

Back to top button