Sănătate

Fiți atenți la produse chimice! Nu vă riscați viața!

În perioada 19-25 septembrie are loc Săptămâna națională pentru combaterea intoxicațiilor acute exogene cu substanțe chimice, cu genericul ”Nu lăsați substanțele chimice să vă corodeze sănătatea!”

Concluziile colegiilor consultative din raioanele Criuleni și Dubăsari privind situația la capitolul intoxicațiilor neprofesionale exogene de etiologie chimică, puse la dispoziția cititorilor ”Est-Curier” de către Ion Puică, coordonator Centru de Sănătate Publică Chișinău/Criuleni, arată că în anul 2020 pe teritoriul r. Criuleni s-au înregistrat 26 de cazuri cu intoxicații acute neprofesionale de etiologie chimică, iar în 2021 – 10 cazuri. Din ele 5 cazuri au fost intoxicații cu medicamente, 3 cazuri – intoxicații cu alcool, două cazuri – intoxicați cu soluție ”Savo”, folosită în construcții.

Conform concluziilor colegiului, cele 5 (3 femei și 2 bărbați) cazuri de intoxicații cu medicamente au fost premeditate, cu scop de suicid. Gânduri suicidale se abat mai des peste persoane cu vârsta 40-49 de ani (60% din cazuri).
Din cele 3 cazuri de intoxicații acute neprofesionale exogene de etiologie chimică cu alcool, 2 cazuri s-au înregistrat la minori de 14 ani. Cel de-al treilea s-a înregistrat cu o femeie de 38 de ani, cu scop de suicid.
Statistica intoxicațiilor în r. Dubăsari, în anul 2021, arată 16 cazuri, majoritatea din ele (11 la număr) – intoxicații cu gaze și produse ale arderii (din cauza sobelor sau centralelor pe gaze defecte, sau intoxicare în urma incendiilor). Două intoxicații s-au produs din cauza pesticidelor, ambele înregistrate cu scop de suicid (doi bărbați), altele două –cu medicamente, dintre care unul în scop suicidal. Un caz de intoxicație cu acid citric a afectat un copil de 7 luni. Din fericire, decese nu s-au înregistrat.

În anul 2020, în r. Dubăsari au avut loc 21 de cazuri de intoxicație cu substanțe chimice de diferită etiologie.
Specialiștii avertizează că este interzisă utilizarea pesticidelor și preparatelor de uz veterinar în scopul tratamentelor umane, cum ar fi contra bolilor, păduchilor sau râiei.
Pentru siguranța personală, inclusiv a copiilor, respectați regulile de păstrare a substanțelor chimice:
– nu lăsați recipientele chimice cu pesticide fără supraveghere și în locuri accesibile pentru copii;
– nu utilizați preparate de uz fitosanitar în scopul tratării copiilor sau adulților;
-nu implicați copiii în lanțul de transportare a fiolelor, pachetelor sau a sticlelor cu pesticide;
-nu manipulați substanțele chimice în preajma copiilor, ei pot repeta gestul atunci când sunt singuri.
Păstrați pesticidele în ambalaje originale, în încăperi sigure, închise cu lacăt, pentru a evita accesul persoanelor străine; utilizați cu precauție produsele de uz veterinar și cele fitosanitare. Înainte de utilizare citiți cu atenție toate indicațiile de pe etichete. După utilizare, închideți ermetic capacele recipientelor. Informați copiii și pe cei apropiați cu privire la pericolul și efectele produselor chimice asupra sănătății.
În condiții de casă, cele mai răspândite cazuri de intoxicații sunt cele cu medicamente, soluții sau detergenți. Pentru a le evita, păstrați-le în locuri sigure, departe de copii, încuiate sau închise.

Dacă ați sunat la 112, până la sosirea medicului sau ambulanței:
1. Intoxicare cu monoxid de carbon, gaze sau alte substanțe prezente în aer – scoateți persoana din încăpere, părăsiți rapid locul contaminat, încercați să respirați cât mai puțin sau deloc aerul contaminat;
2. În cazul intoxicației cu acizi, baze, este contraindicat consumul de lapte sau alte lichide. Nu provocați vomă, pentru a evita arsuri chimice suplimentare!
3. Nu încercați să neutralizați produsul chimic îngerat cu apă, lapte sau sucuri;
4. Nu administrați cărbune activat decât la indicația medicului;
5. Dacă persoana este inconștientă, așezați-o în poziție laterală de siguranță și monitorizați-o până la venirea echipei medicale.

Dacă a avut loc intoxicarea, apelați la 112, de urgență, nu așteptați să apară simptomele!

Info ”E-C”

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Articole asemănătoare

Back to top button