Internațional

Femeie condamnată la 7 ani de închisoare pentru distribuirea de informații considerate „false” despre armata rusă

Judecătoria din orașul Vidnoe (regiunea Moscova) a pronunțat o sentință în cazul Varvarei Volkova, acuzată că a răspândit în mod public „informații false” despre Forțele Armate ale Federației Ruse. Instanța a declarat-o vinovată în baza articolului 207.3, partea 2, lit. „d” din Codul Penal al Federației Ruse, care prevede pedeapsa pentru publicarea de informații considerate în mod deliberat false despre armata rusă pe motive de „ură politică”.

Conform hotărârii judecătorești, Volkova a postat într-un chat public al locuitorilor din satul Sapronovo, prin intermediul aplicației Telegram, mesaje în care afirma că armata rusă comite „crime împotriva civililor ucraineni și a obiectivelor pașnice” în timpul operațiunii militare. Instanța a calificat aceste afirmații drept dezinformare intenționată.

Pentru aceste acțiuni, instanța a stabilit o pedeapsă de șapte ani de închisoare într-un penitenciar de regim general. În plus, după ispășirea pedepsei, Varvarei Volkova îi va fi interzis timp de trei ani să administreze sau să creeze resurse online, inclusiv pagini pe rețele sociale și site-uri web.

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Articole asemănătoare

Back to top button