Două echipe de fotbal a Școlii Sportive Măgdăcești au pășit cu dreptul, obținând primele victorii în Campionatul de futsal între copii, ediția 2016, etapa I.
Primele pe terenul de parchet al Complexului Sportiv «Alexia» din Chișinău au ieșit echipele de copii (U-11) a Școlilii Sportive Măgdăcești și ȘS Drăsliceni. Băeții, antrenați de profesorul-antrenor Vasile Dabija, au început jocul destul de agresiv. Frații gemeni Ștefănică și Vasile Lupașcu, Ion Guzun, Dan Negură, Alexandru Guzun, Gheorghe Guzun jucau iute, pasând balonul unul la altul. Bine apăra porțile Dorin Gheorghiță, care prinde orice balon trimis spre poartă. Scorul a fost deschis de Gheorghe Guzun, care cu un șut puternic a trimis balonul în poarta adversarilor. Cei de la Școala Sportivă Drăsliceni au încercat și ei să marcheze, însă, nu a fost să fie. Cu 1:0 au învins tinerii fotbaliști de la Școala Sportivă Măgdăcești, acumulând primele 3 puncte valoroase.
Apoi pe teren au apărut echipele de copii (U-12) a ȘS Măgdăcești și Clubului Sportiv pentru Copii și Tineret «Buiucani», Chișinău. Băieții din Măgdăcești, antrenați de profesorul-antrenor Eugen Avram, au marcat de cinci ori în poarta adversarilor, păstrând propria poartă neatinsă – 5:0.
Cu regret, echipa de copii (U-13) a ȘS Măgdăcești nu a putut să opună rezistență echipei Clubului Sportiv pentru Copii și Tineret «Dacia-Buiucani – 3», Chișinău, suferind o înfrângere cu 0:5. Meciurile etapei a II-a se vor juca duminică,14 februarie 2015.
Valeriu TURTA
În imagine: O fază de atac spre poartă a echipei ŞS Măgdăcești