Traseul Chișinău – București a fost, între 22 și 24 martie, locul unde s-a desfășurat ultramaratonul „Rubicon-2024”. Cei 478 de kilometri i-au pus la încercare pe mai mulți pasionați de alergare, care și-au testat forțele și emoțiile, și-au pipăit limitele și și-au atins scopurile personale, după mai multe luni de antrenamente dedicate.
Printre cei 200 de sportivi, care și-au luat startul din Chișinău și printre cei circa 100, care au ajuns la finiș, la București, au fost și criulenenii Anatolie Cazacu și Sergiu Țurcan.
Chiar dacă sunt vecini de bloc, fiecare dintre ei are parcursul său în sport, în special în sportul de curse, și au fost de acord să împărtășească și cu dvs, dragi cititori, experiența de la cea mai lungă cursă din viața lor, de până acum, dar și cum au ajuns la această performanță.
„Am practicat mereu sportul, mai întâi la Colegiul de poliție, apoi la Academia de Poliție. Ridicam greutăți, participam la campionatele MAI. La Academia de Poliție aveam antrenamente la pentatlonul de poliție, care constă din alergare la 3 km, aruncarea greutăților, înotul, tragerea în țintă din pistol și săritura în lungime. Antrenorul militar din cadrul acamediei, colonelul Eduard Puiu, a văzut că am rezultate bune la alergare și treptat am trecut la competiții de cros, reprezentam instituția la competiții. Apoi am avut o pauză în care vreo 10 ani nu am mai făcut sport, vreo cinci ani în urmă am reluat antrenamentele. Din aprilie, anul trecut, mă antrenez intens. Am început de la 2 km și am ajuns să alerg săptămânal 50-55 km, lunar se făceau câte 220-230 de km. Până acum am reușit să fac cinci semimaratoane (semimaraton – 21 km), și am scopul să alerg, pe 8 iunie, primul meu maraton – 42 de km. M-am înregistrat și în două grupuri de alergători, unde aflu despre pregătirea necesară, cum îți structurezi gândirea, disciplina psihologică, modul de alimentare. Distanțele mari nu le poți parcurge, dacă cedezi psihologic. Pentru cursa Chișinău-București m-am antrenat ultimele trei luni mai intens. În cadrul „Rubicon-2024” am alergat 155 de km din 478. Au fost și etape pe care a trebuit să le parcurgem noaptea, între etape ne odihneam în autocarul care ne însoțea. Eu am ales să alerg cel puțin 16 etape ale cursei, am câștigat 15 medalii și o dilomă de participare” – ne-a povestit Anatolie Cazacu, care este ofițer superior al Serviciului Analiza Riscurilor al Inspectoratului General de Carabinieri.
Un alt amator de alergare, și încă alergare cu obstacole, este și Sergiu Țurcan. Este un cunoscut antreprenor din or. Criuleni, care își dedică timpul liber alergăprilor, dar cursa până la București a fost cea mai lungă de până acum.
„Am început a alerga cred că în pandemie. Eu din 2018 mergeam la sala de sport, iar în pandemie aceasta s-a închis. Altceva decât să ies afară și să alerg, nu-mi rămânea nimic. Mi-a plăcut foarte tare, am început să mă informez mai mult despre alergări. Anul trecut tot am participat la ultramaraton, pe o porțiune, când acela a trecut pe la noi, prin Criuleni. Până acum am alergat curse mai scurte, dar am alergat și un maraton, de 42 de km. Era scopul meu pe anul trecut, și eram fericit că l-am îndeplinit. Din ultramaratonul de anul acesta am alergat 125 de km din 478. Asta e foarte mult, am rezistat. Erau unele segmente unde eram la limita de forțe, de entuziasm. Distanțele lungi le alergi și cu forța, și cu mintea. Trebuie să înțelegi, ce să faci, să nu te pierzi la un anumit moment, ca să nu ieși din cursă. Cele mai fericite momente sunt startul și finișul, cred că pentru toți, dar între start și finiș sunt momente și emoții foarte diferite, pozitive și negative, unele etape foarte ușoare, altele foarte grelșe. Grele din punct de vedere fizic, emotional. Eu am reușit să adun vreo 18 medali, am fost persoană care a condus echipa și a menținut viteza, am alergat etape și ziua, și noaptea” – mărturisește Sergiu Țurcan, antreprenor și amator de alergări.
Întrebat despre ce intensitate trebuie să aibă antrenamentele unui om care vrea să alerge ca el, Sergiu Țurcan spune că pentru a cuceri un semimaraton e nevoie măcar de 3 zile pe săptămână să alergi câte o oră, un maraton cere mai mult efort, un ultra – cu mult mai multă pregătire. Sergiu, care a reprezentat la această cursă Clubul sportiv „Race Nation Мoldova”, nu exclude că va participa la încă un ultramaraton, dar poate în alte condiții.
Ultramaratonul „Rubicon 2024” a fost împărțit în 46 de etape, și trecut prin 5 raioane din R. Moldova și 5 județe din România, inclusiv capitalele Chișinău și București. Fiecare particiant a ales câte etape va alerga și prin câte regiuni. Rubicon nu constă dintr-o singură distanță, ci din zeci de etape, în care participanții parcurg mai mulți kilometri, de aceea ei sunt remunerați cu medalii speciale — stemele județelor și raioanelor pe care le străbate sportivul.
Ștafeta ultramaratonistă a fost organizată de Asociația Obștească „Clubul Sportiv Sporter” cu suportul financiar al Uniunii Europeane și PNUD Moldova.
Expresia „A trece Rubiconul” este legată de un vestit episod din istoria Romei, Rubicon fiind denumirea unui râu din Italia. Se întrebuințează spre a desemna hotărârea eroică de a înfrunta o primejdie.