Toboșari, saluturi de stele, ploaie de baloane, emoții și îmbrățișări – toate acestea au fost parte a unui spectacol coregrafic impresionant.
Festivalul desfășurat cu genericul „Dansul care ne unește” a adunat câteva sute de dansatori de pe ambele maluri ale râului Nistru.
Șefa Casei de cultură Cocieri, Ludmila Tîrbu povestea după eveniment: ”Așa festival noi nu am mai avut. 28 de colective cu 20-50 de membri au dansat pe scena noastră, prezentând diferite genuri coregrafice. Sala de 600 de locuri era arhiplină și oamenii stăteau și în picioare. Primăria a avut grijă ca fiecare colectiv să aibă camera sa pentru pregătire, apa, biscuiți. Au adus scaune și de la unitatea militară. A fost o muncă organizatorică colectivă, care ne-a impresionat”
Festivalul ”Dansul care ne unește„ a fost visul coregrafei, directoarei școlii de arte din Cocieri, Svetlana Beșleaga care solicitată de ”E. C” spunea: ”Demult visam la un asemenea festival, iar anul acesta, având deja și dansatori buni în comună am reușit. A contat mult și susținerea colegilor, APL care au fost foarte receptivi.
Cel mai greu a fost organizarea, ca totul să meargă ca pe roate, să nu fie pauze, participanții să se simtă confortabil. Efortul depus, oboseala s-a meritat și avem deja idei pentru următoarea ediție, pe care o planificăm pentru anul viitor. ”
Festivalul a impresionat participanții, dar și spectatorii. Svetlana Candit din Dubăsari spunea: ”Un concert Super, care a înviat satul Cocieri”.








