Fotbaliști din 7 sate s-au adunat duminică, 27 august 2023, să dispute Cupa Independenței.
E o inițiativă a tinerilor din Oxentea care nu sunt doar pasionați de fotbal, dar și îl promovează. În mare parte sunt absolvenții gimnaziului din localitate. Andrei Leunti, directorul gimnaziului spune: “Băieți pasionați de fotbal, participanți și învingători la alte competiții raionale și naționale, care știu a se organiza, care știu să mobilizeze semenii și atunci când nu se organizează nicio competiție oficială – o organizează ei”.
Cupa Independenței la Oxentea este la a doua ediție și Dumitru Doncila împreună cu Nicolai Buzila au reușit prin ea să confirme că fotbalul poate uni, dezvolta relații de prietenie și comemora chiar și un eveniment de amploare națională la nivel local.
Este important și clasamentul competiției:
Oxentea – Locul 1
Cocieri – Locul 2
Ustia – Locul 3
Oxentea grupa a 2 – Locul 4