Încă de la începutul lunii octombrie, autoritățile lansează apeluri către cetățeni să economisească curent și gaze naturale. S-a schimbat radical structura livrărilor de electricitate și gaze naturale către Republica Moldova, iar prețuirile cresc și de două ori pe lună, de vină fiind instabilitatea provocată de Rusia, care a invadat Ucraina și i-a distrus mare parte din sistemul de producere a energiei.
R. Moldova era unul dintre beneficiarii energiei electrice produse în Ucraina.
”Anul trecut în or. Criuleni am continuat să schimbăm becurile stradale pe leduri, care consumă mai puțin curent, și am calculat că am economisit cam 14 mii de lei lunar, banii investindu-i în continuare în extinderea rețelei iluminatului public. În acest an economisim și din cauză că s-a scumpit energia electrică. Vara am menținut iluminatul până la ora 1 sau chiar 2 noaptea. De cum am trecut la ora de iarnă, am setat să se aprindă iluminatul seara la 17.30 și îl menținem până la ora 21.00. Dimineața conectăm pe o oră, de la 5 la 6. Excepție este strada centrală. În decembrie vor deplasa orarul de iluminare seara, de la 16.30 la 20.00, așa încât să fie luminos cât timp vin copiii de la activitățile extrașcolare, oamenii de la muncă. Noi am avut pentru acest an planificată în buget suma de 250 de mii de lei ca să acoperim consumul de energie electrică pentru iluminatul public, dar nu ne vom încadra, s-a scumpit curentul” – spune Mihail Sclifos, primarul or. Criuleni.
Dacă sediul primăriei Criuleni nu mai este iluminat decorativ pe timp de noapte, și nici firma cu neon nu mai luminează strident, atunci sediul Consiliului Raional continuă să fie scăldat în lumini și în culorile tricolorului până dimineață.
”Noi tot economisim, – spune dl Ion Batrîncea, șef pe gospodăria consiliului raional. – Ceea ce rămâne să lucreze peste noapte pe piața Ștefan-cel-Mare, sunt aprinse și stinse de către electriricanul primăriei, așa cum le-a programat. Am discutat cu președintele și mi-a spus că trebuie să economisim. Noi am deconectat în total 13 projectoare, care luminau în față și în spatele clădirii. Deja vom vedea dacă economia se va reflecta în factură. Pe de altă parte, economisim pe becurile de afară, dar angajații folosesc încălzitoare electrice în cabinete, pentru că le este frig, chiar dacă ar putea să se îmbrace un pic mai călduros. Încălzirea pe gaz încă nu am conectat-o”.
Din 3 noiembrie, potrivit guvernării, nu mai cumpărăm gaze direct de la Gazprom.