
Organizatorul și coordonatorul grupului este un deținut din Penitenciarul nr. 9 Pruncul, care își execută pedeapsa pentru infracțiuni similare. Acesta transmitea instrucțiuni complicilor săi și a recrutat chiar și un minor de 15 ani pentru preluarea și distribuirea drogurilor.
În urma măsurilor întreprinse, minorul a fost prins în flagrant în una dintre fâșiile forestiere din Chișinău, în momentul ridicării unei cantități impunătoare de substanțe narcotice. Drogurile erau ascunse de complicii deținutului și urmau să fie vândute prin intermediul magazinelor online de pe aplicația mobilă „Telegram”.
În celula deținutului au fost efectuate percheziții, fiind depistat și ridicat telefonul mobil utilizat pentru coordonarea activității ilegale.
Minorul este cercetat în stare de libertate.
În total, polițiștii au ridicat peste 4 kg de droguri (mefedronă și cocaină), valoarea acestora fiind estimată la peste 2 500 000 de lei. Cantitatea respectivă ar putea afecta minim 4000 de persoane, care după consum și apariția euforiei se pot alege cu infarct. AVC, leziuni neurologice.
Pentru un adolescent riscul este și mai mare: organismul e în dezvoltare, iar sistemul nervos și cardiovascular sunt mai vulnerabile. Supradoza se poate produce de la prima expunere, iar dependența psihologică poate apărea după un consum ocazional.
Pentru a evita tragediile generate de consumul de droguri cea mai utilă acțiune este intervenția rapidă: discuție deschisă, sprijin familial, consiliere specializată sau contactarea unui centru de prevenire/consiliere antidrog.
Linia Verde Antidrog 0 800 77 777 (apel gratuit) oferă consiliere anonimă și informații despre servicii de tratament.
Legea prevede o pedeapsă cu închisoarea de la 7 la 15 ani pentru narcotraficanți.