Intenționau să examineze și să voteze proiectele de decizie ale celor nouă chestiuni incluse pe ordinea de zi în 20 de minute, presupunând că s-a lucrat calitativ în comisiile de specialitate, dar nu au reușit. Discuțiile au fost înflăcărate, unii consilieri invocând insuficiența și superficialitatea informației prezentate.
Oricum un grup de locuitori din Ohrincea a venit să le amintească, după ce au scris mai multe scrisori, că nu dispun de apă potabilă, deși pentru aprovizionarea cu apă a satului au fost cheltuiți în 2011 cca un milion de lei, inclusiv 790 mii finanțați de FISM. Acum sătenii cică plătesc pentru aerul ce circulă prin conductă.. Ce soluție le-a propus APL, citiți în numărul viitor. Primarul Dumitru Simon a informat consilierii că pentru neprezentarea la timp a unei informații solicitate de judecătorie vor plăti o penalitate de 1200 lei, evident că din bugetul local, ca investiții în dezvoltarea infrastructurii nu se vor face, pentru că sursele financiare, conform unei ”recomandări” a ministerului de finanțe,vor fi direcționate la plata salariilor. Au fost acceptate mai multe modificări la bugetul pentru 2019, inclusiv redirecționarea unor sume pentru repararea trotuarului spre spitalul raional. Alte detalii, inclusiv, unde vor învața copiii de la Ohrincea, de ce un agent economic impus de Curtea de Conturi va achita datoria în valoare de 107 mii lei față de primărie pe parcursul următorilor patru ani, de ce locuitorii blocurilor care au ramas fără acoperiș în urma furtunii nu pot primi ajutorul scontat, unde vor fi instalate două semne rutiere pentru confecționarea cărora se planifică 3000 de lei, etc citiți în ediția de vineri a ziarului „Est Curier”.
E. Chiriac
foto din arhiva redacției