Comunicarea online cu reprezentanții Companiei Naționale de Asigurări în Medicină a fost preferențială în 2023. Doar 270 cetățeni au venit în audiență la conducerea CNAM și conducătorii agențiilor teritoriale.
1700 persoane au scris petiții, preponderent în format electronic. Temele abordate au fost diferite.
638 de deținători de patentă, bunăoară, care sunt concomitent pensionari sau persoane cu dizabilități și sunt, respectiv, asigurați de Guvern, au solicitat restituirea primei de asigurare în sumă fixă pentru anul 2023.
Peste 300 de solicitanți s-au referit la listele de așteptare, urgentarea tratamentului în cadrul programelor speciale, modalitatea de a face online programare la servicii de înaltă performanță.
490 de petiționari au cerut restituirea sumelor plătite eronat în fondurile de asigurare obligatorie de asistență medicală (AOAM), acordarea sau suspendarea statutului de persoană asigurată, mărimea, modul și termenele de achitare a primei de asigurare.
Cetățenii au expediat scrisori, inclusiv online, dar au și făcut uz de telefon.
Serviciul telefonic Info-CNAM 0 800 99999 a înregistrat în anul 2023 circa 42 de mii de apeluri, cu peste 9000 mai multe față de anul precedent. Cele mai multe întrebări au vizat verificarea și programarea la servicii de înaltă performanță prin sistemul informațional de raportare și evidență a serviciilor medicale (SIRSM), lista de așteptare pentru operațiile de protezare și de cataractă, obținerea și verificarea statutului de persoană asigurată în sistemul AOAM, pașii de acces la acordarea asistenței medicale și alte informații despre drepturile și obligațiile beneficiarilor- desprindem din comunicatul CNAM.
Apropo, petițiile în adresa CNAM pot fi depuse prin e-mail – petitii@cnam.gov.md, poșta tradițională (mun.Chișinău, str. Vlaicu Pârcălab, nr. 46) sau în cutia poștală amplasată la sediul central al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină.