Astfel vocea copiilor, inclusiv din Holercani, r. Dubăsari care se întrebau câte chifle poate mânca un gimnazist care nu reușește să servească micul dejun acasă și altă alternativă de alimentare nu are venind la o instituție din altă localitate, a fost auzită.
Este pentru prima dată când toți elevii de vârstă gimnazială, nu doar cei din stânga Nistrului, au acces la alimentație gratuită în școli.
Modalitățile prin care este oferită alimentația diferă de la o instituție la alta, în funcție de infrastructură și resurse. Oricum pentru copii este o satisfacție. Elevilor din Criuleni, bunăoară, care au hrana la pachet le plac biscuiții pe care scrie „Iphone”.
Meniul-model pentru 10 zile este elaborat de fiecare instituție de învățământ și coordonat cu subdiviziunea teritorială a Agenției Naționale pentru Sănătate Publică. Pentru facilitarea procesului, MEC și MS propune exemple de meniuri- model:
- Mâncare caldă în cantină – opțiunea principală, preferată de școlile care dispun de cantină și sală de mese. Un număr de 1025 de instituții servesc zilnic mese calde pentru 121 814 elevi. Meniul pentru mese calde poate fi consultat aici: EXEMPLU
- Catering – acolo unde școlile nu dispun de cantină proprie, mesele sunt livrate de companii specializate. În acest mod sunt alimentați 8 124 de elevi din 61 de instituții.
- La pachet – unele instituții distribuie mesele la pachet, consumate în clase sau spații amenajate. Această metodă este utilizată de 43 de școli, pentru 14 864 de elevi. Meniul pentru mesele la pachet poate fi consultat aici: EXEMPLU
- Metodă mixtă – un număr de 23 de instituții combină mai multe modalități, asigurând alimentație pentru 13 423 de elevi.
„Prin această extindere a programului, Ministerul Educației și Cercetării oferă tuturor elevilor de gimnaziu șansa de a începe ziua de școală cu un mic dejun sănătos, reducând în același timp cheltuielile familiilor și sprijinind parcursul educațional al copiilor”, susține Valentina Olaru, secretar de Stat la Ministerul Educației și Cercetării.