CriuleniEst-CurierSportiv

Cei mai buni la joc de dame au fost premiați

Sâmbăta trecută, 19 martie, la Centrul de Resurse pentru Tineret UNIT din Criuleni a avut loc Campionatul raional deschis la joc de dame, ediția 2016, organizat la inițiativa Consiliului raional Criuleni.

Cei mai buni au fost premiați cu diplome, medalii și premii bănești. După cum a declarat pentru “Est-Curier” Vladimir Moisei, arbitrul principal al turneului, la competițiile joc de dame au evoluat 18 participanți, care după tragerea la sorți au fost împărțiți în două grupe a câte 9 participanți. Conform regulamentului, fiecare a jucat cu fiecare.

În etapa finală au trecut câte 2 participanți, care au acumulat cele mai multe puncte în grupele sale. Ştefan Caimacan a fost cel mai concentrat și a obținut 2 victorii, plasându-se pe locul I, Vladimir Moisei a ocupat locul II, iar Gheorghe Verdi din Dubăsarii Vechi a obținut locul III. Pe locul IV sa plasat Afanasie Varzari din comuna Drăsliceni. Primii trei au fost decorați cu diplome, medalii și premii bănești a câte 400, 300 și 200 lei. Înafară de premianţi, menţionăm și alți participanți la competiții, care au jucat dame destul de bine. Printre aceștia sunt Ulian Ceban din localitatea Izbiște, Victor Grebenșcicov (Chișinău), Nicolae Moroga (Boșcana), Ion Leca din satul Oxentea, Dubăsari, și alții.

Valeriu TURTA

Foto de autor

În imagini: secvențe înregistrate în cadrul turneului

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Est Curier

Ziarul cu care stai de vorbă și în care poți avea încredere

Articole asemănătoare

Back to top button