Economic

Ce trebuie să faceți, dacă statul a încasat de la Dvs. un impozit mai mare decât trebuia

Persoanele fizice din R. Moldova care au plătit impozite pe venit la stat mai mari decât era cazul, pot solicita restituirea supraplăților.

realitatea.net-buget

Serviciul Fiscal de Stat susține că persoana fizică urmează să depună o declarație cu privire la impozitul pe venit, iar restituirea se va efectua numai în cazul în care contribuabilul nu are restanțe.

Persoana fizică poate solicita restituirea în cazul neutilizării scutirii totale pe parcursul anului de gestiune,reținerii finale incorecte a impozitului din unele tipuri de venituri și reținerii impozitului pe venit din plata deplină îndreptată în favoarea persoanelor fizice, dar nu din creșterea de capital.

Pentru a-și întoarce banii înapoi, cetățenii trebuie să depună la organul fiscal teritorial în raza căruia se deservește o cerere, începând cu data de 1 iulie, fie în format electronic, prin intermediul serviciului „Declarație electronică” (drept dovadă de depunere a acesteia va servi recipisa generată de Sistemul Informațional Automatizat al Serviciului Fiscal de Stat), fie pe suport de hârtie – de sine stătător, în două exemplare dinre care unul se restituie depunătorului, cu aplicarea mențiunii despre recepționarea acesteia sau de reprezentantul legal al acesteia.

Cererea de restituire a sumelor plătite în plus poate fi depusă în termen de până la 6 ani din data apariției lor.

Actele care urmează a fi anexate la cererea de restituire a impozitului pe venit sunt copia buletinului de identitate sau a altui document ce confirmă identitatea persoanei, copia buletinului de identitate sau a altui document ce confirmă identitatea persoanei întreținute (în cazul în care aceasta a utilizat scutirea pentru persoana întreținută), copia buletinului de identitate sau a altui document ce confirmă identitatea soției/soțului (în cazul în care aceasta a utilizat scutirea soției/soțului), copia certificatului de căsătorie, după caz, copia certificatului de deces a soției/soțului (în cazul în care aceasta a utilizat scutirea soției/soțului decedat ulterior și copia documentului ce confirmă dreptul la utilizarea scutiri majore, după caz.

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Est Curier

Ziarul cu care stai de vorbă și în care poți avea încredere

Articole asemănătoare

Back to top button