Proiecte de peste 10 milioane de lei pentru localități din raioanele Dubăsari și Criuleni, incluse în Programul de reintegrare pentru 2026

Est-CurierAutor
02.06.2026Data
visibility335

Distribuie
Guvernul urmează să aprobe Programul activităților de reintegrare a țării pentru anul 2026, cu un buget total de 25 de milioane de lei.
Din această sumă, peste 10 milioane de lei vizează direct localități sau instituții din raioanele Dubăsari și Criuleni, potrivit proiectului de hotărâre publicat pe site-ul Guvernului.
Documentul, aflat la etapa de proiect, prevede investiții în instituții de învățământ, centre medicale, infrastructură socială, cultură, alimentare cu apă, dar și compensații pentru proprietarii de terenuri agricole afectați de plățile aplicate ilegal de Tiraspol la posturile neautorizate de control. Programul trebuie realizat până la sfârșitul trimestrului IV al anului 2026, iar beneficiarii vor raporta utilizarea banilor până la 15 ianuarie 2027.
Pentru raionul Dubăsari, proiectul prevede alocări directe de 9,5 milioane de lei. Cea mai mare sumă, 3 milioane de lei, este destinată compensării parțiale a cheltuielilor suportate de proprietarii și deținătorii terenurilor agricole amplasate după traseul Rîbnița-Tiraspol, ca urmare a plăților aplicate ilegal de Tiraspol la trecerea prin posturile neautorizate de control. Banii urmează să fie repartizați de Consiliul raional Dubăsari, în baza unui regulament aprobat de consiliu, în condiții de transparență și echitate.
În domeniul educației, sunt prevăzute mai multe lucrări. La Gimnaziul „Constantin Sucitu” din satul Corjova, raionul Dubăsari, ar urma să fie reparată sala de festivități, cu o alocare de 500 de mii de lei. Totodată, pentru Grădinița din Molovata Nouă sunt prevăzute 500 de mii de lei pentru instalarea unui teren de joacă, iar pentru Gimnaziul „Ștefan cel Mare” din Molovata - 750 de mii de lei pentru renovarea și dotarea cantinei. La Grădinița „Andrieș” din Ustia ar urma să fie reparată sala de sport, cu 400 de mii de lei.
Alte investiții vizează infrastructura medicală și socială. Oficiul Medicilor de Familie din Doroțcaia ar putea beneficia de 700 de mii de lei pentru reparații, iar la Centrul de Plasament pentru Persoane Vârstnice și Persoane cu Dizabilități din comuna Cocieri este prevăzută reabilitarea sistemului de încălzire, în valoare de 800 de mii de lei.
Tot în raionul Dubăsari sunt incluse lucrări la instituții educaționale și culturale: 800 de mii de lei pentru reabilitarea rețelelor electrice la Liceul Teoretic din Doroțcaia, 800 de mii de lei pentru renovarea rețelelor electrice interioare la Liceul Teoretic „Vlad Ioviță” din Cocieri și 250 de mii de lei pentru reparația și dotarea cu mobilier a Bibliotecii din Holercani.
O altă alocare importantă este de 1 milion de lei pentru reparația sistemului de alimentare cu apă potabilă din cadrul Batalionului 1 infanterie independent al Forțelor de menținere a Păcii, amplasat în comuna Cocieri, raionul Dubăsari.
Pentru raionul Criuleni, proiectul include cel puțin două intervenții directe, în valoare totală de 590 de mii de lei. Este vorba despre 290 de mii de lei pentru reabilitarea stadionului de la Gimnaziul din satul Corjova, raionul Criuleni, și 300 de mii de lei pentru reparația încăperilor din cadrul Centrului de Sănătate Dubăsarii Vechi. Beneficiarul alocațiilor este Consiliul raional Criuleni.
În total, Programul activităților de reintegrare pentru 2026 include 31 de activități, împărțite pe patru compartimente: dezvoltarea și modernizarea instituțiilor educaționale, reparația și dotarea edificiilor administrative, medicale, sociale, culturale și sportive, amenajarea spațiilor publice și alte activități. Valoarea totală a programului este de 25 de milioane de lei.
Proiectul mai prevede că Ministerul Finanțelor va finanța cheltuielile în baza documentelor de plată prezentate de beneficiari, iar Cancelaria de Stat, prin Biroul politici de reintegrare, va prezenta Ministerului Finanțelor raportul totalizator privind realizarea programului până la 1 martie 2027.
Publicitate
Recomandate de la parteneri
Citește și alte articole

Energocom explică de ce a cerut majorarea tarifului la gaze: prețurile de achiziție aproape s-au dublat

Calendarul fiscal pentru iulie 2026: ce declarații și plăți trebuie efectuate până la 27 iulie




