Deputatul Roman Roșca a declarat, într-o postare video de pe contul său din facebook, că satele Doroțcaia, Coșnița, Pohrebea și Pîrîta mai au caz pentru consumul în gospodării, pentru că achită serviciile întreprinderii Moldovagaz. „Livrările vor fi posibile atâta timp cât există suficientă presiune în țevile de gaz natural din infrastructura energetică a malului stâng al Nistrului.
Această soluție a fost posibilă deoarece aceste localități își achită facturile către Moldova Gaz.
Localitățile din Zona de Securitate subordonate Chișinăului, dar care achită facturile la gaz natural direct către Tiraspoltransgaz, au fost deconectate ca și restul localităților aflate sub controlul regimului neconstituțional”, a explicat deputatul.
Șeful interimar al Moldovagaz, Vadim Ceban, la solicitarea agenției de presă IPN, a confirmat că satele respective primesc gaze naturale, atâta timp cât sunt rezerve în conductele magistrale. Vadim Ceban și a mai adăugat că în temeiul unei decizii a comisiei situații excepționale, satele Varnița, Copanca, și unele localități din r. Dubăsari și Căușeni, unde există probleme similare de aprovizionare cu gaze naturale și energie electrică, vor fi conectate la infrastructura energetică a Republicii Moldova.