Alegeri prezidentiale

Buletinele de vot sunt deja la tipografie

Comisia Electorală Centrală (CEC) a început tipărirea buletinelor de vot pentru referendumul republican constituțional și alegerile prezidențiale din 20 octombrie 2024, care urmează a fi distribuite secțiilor de votare din țară.

Dimensiunea unui buletin de vot pentru alegerile prezidențiale este de 14 cm lățime și 31,7 cm lungime, iar pentru referendumul republican constituțional – 16 cm lungime și 33 cm lățime.

Buletinele de vot se vor tipări pe hârtie opacă (mată) și se vor deosebi prin culoare: gri afumat pentru prezidențiale și violet pentru referendum.

Pentru fiecare tip de scrutin, CEC va tipări 2 819 996 buletine de vot, dintre care 2 137 641 buletine de vot în limba română, 676 979 în limba rusă, 115 în limba ucraineană, 3 400 în limba găgăuză, 870 în limba rromani și 991 în limba bulgară.

Întrebată dacă 870 de buletine sunt suficiente pentru comunitatea pe care o reprezintă, dna Lidia Prodan din Onițcani, r. Criuleni care în cadrul Recensământului recent a insistat să fie contactată de un recenzor ce poate completa chestionarul în limba ei maternă,rromani, a răspuns că : „Suntem 3% și nu a avut rost să se facă această cheltuială, că persoanele care vor merge la votare cunosc limba română și pot citi cu grafie latină. E democrație, doar sunt mulți care nu știu a citi, nu au documente și nu vor participa la votare. Cred că buletinele respective  vor fi repartizate la Soroca, Otaci,unde e populație mai multă. La Onițcani nu ne trebuiesc”.

Apropo buletine de vot în limba rromani au fost solicitate pentru r. Ocnița-600, Soroca-200 și 70 pentru r. Drochia.

Circumscripția raională Criuleni nr. 12  a solicitat 57506 buletine dintre care 54456 în limba română și  3050 în rusă.

Circumscripția raională Dubăsari nr. 15 a comandat  28218 inclusiv  26732 în limba română și 1486 în limba rusă.

Numărul buletinelor în limbile română și rusă este la paritate, câte 1500, pentru secțiile de votare destinate locuitorilor din stanga Nistrului în orașul Criuleni, raionul Criuleni 37/17, comuna Cocieri,37/18 și 37/19;  comuna Coșnița 37/20, satul Doroţcaia, 37/21,  comuna Molovata Nouă,  37/22 și în s. Ustia37/23 din raionul Dubăsari.

Prețul unui buletin de vot este de 0,72 lei pentru alegerile prezidențiale și de 0,76 lei pentru referendumul republican constituțional. Valoarea tirajului total este de peste 4,17 milioane de lei.

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Articole asemănătoare

Back to top button