EconomicEst-Curier

Un fermier din r. Criuleni constată pagube de pe urma aplicațiilor desfășurate pe poligonul armatei

În dimineața zilei de 15 septembrie, Igor Perciuleac, conducătorul unui SRL specializat pe creșterea culturilor agricole, și-a găsit câmpul cu porumb și niște parcele din câmpul cu rapiță, situate pe teritoriul ce aparține satelor Bălăbănești și Corjova, brăzdate de tehnica militară, care efectuează în aceste zile aplicații militare pe poligonul Armatei Naționale din s. Bulboaca, r. Anenii Noi.

Câmpurile și poligonul se mărginesc, iar tehnica condusă de militari a mers pe de-a dreptul peste culturile agricole.

”Militarii au mers prin câmpul pe care îl prelucrăm, semănat cu porumb. Porumbul nu e cules încă. S-au băgat și prin rapiță, motivând că nu-și puteau întoarce tancurile. Am mai pățit-o în 2019, dar atunci câmpul era arat doar, și ei au adus propria tehnică și au nivelat gropile lăsate în urmă de către blindate. De data asta le-am cerut să despăgubească, dar se pare că nu au asemenea intenții. Am sesizat poliția și am de gând să scriu o petiție în adresa Ministerului Apărării” – a spus Igor Perciuleac, solicitat de ”Est-Curier”.

Potrivit lui Vitalie Onișciuc, șeful Direcției agricole și servicii funciare a CR Criuleni, care la sesizarea păgubiților s-a deplasat cu un grup de lucru la fața locului pentru a protocola stricăciunile cauzate fermierilor, ne-a informat că suprafețele afectate de tehnica militară ar fi de cca 60 de ari din câmpul cu porumb (o fâșie de peste 1 km lungime la marginea câmpului), cca 10 ari din cel cu rapiță și un al treilea câmp, de pe care este deja recoltată floarea-soarelui, a fost brăzdat de roți în mai multe direcții. Paguba exprimată în lei urmează să o stabilească poliția. 

Aplicațiile militare la centrul de instruire al Armatei Naționale sunt confirmate de către Minister, iar primăriile care au teritorii limitrofe cu poligonul de la Bulboaca au fost informate să prevină cetățenii despre necesitatea de a evita locurile din apropiere și de a folosi drumurile limitrofe poligonului, pentru a nu crea situații neprevăzute în timpul tragerilor de luptă.

S. Cernov

Imagini: Direcția agricolă și servicii funciare a CR Criuleni

 

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Est Curier

Ziarul cu care stai de vorbă și în care poți avea încredere

Articole asemănătoare

Back to top button