La 3 ianuarie 2025, în jurul orei 20:00, mama unei minore a cerut ajutorul poliției declarând că fiica a plecat la bunica într-un alt sat și după patru ore nu a mai ajuns la destinație. Fata nu avea telefon la ea.
Peste 50 de polițiști s-au mobilizat imediat, iar în suport au venit rude, pădurari și localnici.
După o noapte întreagă de căutări, la 4 decembrie, în jurul orei 09:40, fata a fost găsită într-un lan de la marginea pădurii, acolo unde a petrecut toată noaptea.
Aceasta nu a fost victima vreunei infracțiuni.
Fata a ales un drum mai scurt, prin pădure, dar s-a rătăcit. Copilei i s-a alăturat un câine care a stat lângă ea toată această perioadă.
Elena Baetrau, ofițer de presă a IP Dubăsari, spune că nu este prima dată când patrupezii se alătură copiilor dispăruți și îi însoțesc până când sunt localizați.” Această istorioară ne amintește cât de important este sa ne bucurăm de prietenia sinceră a patrupezilor, care ne pot însoți în cele mai dificile momente.”
Câinele a fost luat de tatăl fetei și a devenit membru al familiei.