Trei membri ai unui grup criminal organizat, în perioada octombrie 2021 – februarie 2022, au reușit să păcălească 30 de persoane și să le ia banii în schimbul promisiunii de a le livra lemne.
Grupul a fost constituit din doi deținuți cu vârste de 22 și 31 de anideținuți în penitenciarele din Leova și Pruncul unde-și execută pedepsele pentru comiterea altor infracțiuni deosebit de grave, și o femeie aflată la libertate, de 52 de ani, căsătorită cu unul dintre deținuți.
Procurorii PCCOCS și ofițerii din cadrul Direcției Generale Urmărire Penală a IGP au investigat cazul și au reușit să trimită dosarul în judecată, comunică procuratura.md.
Urmărirea penală a stabilit că cei trei publicau anunțuri false pe internet privind comercializarea lemnelor de specii tari (salcâm, frasân, stejar), la un preț avantajos de 700-800 lei pentru un metru cub; iar de la clienții care-i apelau, pretindeau în avans diferite sume de bani cuprinse între 2000-8000 lei. Ulterior, banii erau transferați pe conturile create în acest scop de învinuiți, după care aceștia erau însușiți de către membrii grupului criminal organizat.
Potrivit legii, escrocheria comisă în cadrul unui grup criminal organizat se pedepsește cu închisoare de la 4 la 8 ani, iar până la pronunțrea unei hotărâri judecătorești finale, cei trei se prevalează de prezumția nevinovăției.
În context, procuratura vine cu un îndemn în adresa cetățenilor, în preajma sezonului rece, să fie prudenți și vigilenți la anunțurile publicate pe platformele de internet privind comercializarea lemnelor de foc pentru a nu cădea pradă escrocilor.
Redacția