Est-CurierSocial

Astăzi numele „Eugen Doga” a fost conferit Aeroportului Internațional Chișinău

La ședința Guvernului de astăzi s-a decis ca numele „Eugen Doga” să fie conferit Aeroportului Internațional Chișinău.

Hotărârea a fost supusă și consultărilor publice, iar în motivarea acesteia se spune că este „un gest de recunoștință națională pentru contribuția sa remarcabilă la cultura și identitatea țării. Prin promovarea unei personalități culturale de talie mondială, aeroportul devine un simbol nu doar al transportului, ci și al patrimoniului artistic și spiritual moldovenesc”:

„În semn de recunoștință și respect, în memoria maestrului Eugen Doga, Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale propune redenumirea Aeroportului Internațional Chișinău în Aeroportul Internațional Eugen Doga din Chișinău. Compozitorul și Academicianul Eugen DOGA – Artist al Poporului, Laureat al Premiului de Stat, Cavaler al Ordinului Republicii, Cavaler al Ordinului Național „Steaua României” în grad de Ofițer, Cavaler al Ordinului „Serviciul Credincios” în grad de Mare Ofițer, decorat cu medalia „Mihai Eminescu” și Medalia de Aur „Omul secolului XX”, Ordinul de Merit pentru Patrie, gradul IV, Cetățean de Onoare a municipiului Chișinău, Doctor Honoris Causa al unor universități de prestigiu, un autentic Simbol al culturii și identității neamului românesc, personalitate care, vreme de peste jumătate de veac, ne-a reprezentat cu vrednicie și ne-a dus cu onoare faima peste meridianele lumii.
Autoritățile speră că „Numele „Eugen Doga” poate stârni interesul și curiozitatea turiștilor și vizitatorilor internaționali, contribuind la imaginea culturală a țării”, se conține în proiectul hotărârii. 

Conferirea numelor de personalități marcante sau emblematice este o practică uzuală în mai multe țări. De exemplu, Aeroportul „Charles de Gaulle” din Paris sau „John F. Kennedy” din New York, precum și Aeroportul „Frederic Chopin” din Varșovia, care-și întâmpină vizitatorii cu muzica celebrului compozitor difuzată în perimetrul aeroportului. 

Data intrării în vigoare a hotărârii de redenumire este data la care aceasta va fi publicată în Monitorul Oficial.

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Articole asemănătoare

Back to top button