EconomicEst-Curier

Andrei Spînu, despre contractul cu Gazprom: „Situaţia este complicată, dar vă garantăm că vom ţine preţurile sub control”

Preţurile la gaze în Europa au depăşit 1000 de dolari pentru o mie de metri cubi şi este o situaţie fără precedent, în faţa căreia au fost puse capitalele europene, a declarat Anderi Spînu, Viceprim ministrul R. Moldova, ministrul Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale, într-o conferinţă de presă azi, 1 octombire. Ieri, Guvernul a prelungit contractul cu „Gazprom” în condiţiile preţului de 790 de dolari pentru o mie de metri cubi pentru o lună, până la finele lunii octombrie, până când se va negocia altul. Prelungirea contractului a avut loc după două discuţii telefonice dintre Spînu şi şeful concernului rus, Alexei Miller.

„Gazul se scumpeşte la toţi şi prea mult, fără o justificare economică clară. În această situaţia, am decis să prelungim contractul pentru o singură lună. Discuţiile cu privire la un contract pe temren mai lung continuă. Săptămâna viitoare, împreună cu colegii de la „Moldova Gaz”, voi participa la Forumul Internaţional al Gazelor de la Sankt-Petersburg, la care voi continua să discut această problemă cu „Gazprom” – a spus Andrei Spînu cu referire la contractul de moment.

Andrei Spînu s-a mai referit la o clauză din vechiul contract, ce a acţionat în perioada 2007-2021, care a făcut ca preţul gazului livrat ţării noastre să fie legat de costul acestuia la o bursa germană şi care a crescut la 550 de dolari în august, apoi la 790 de dolari pentru septembrie, aplicat în luna octombrie.

„Indiferent de această situaţie, şi până nu vom avea un contract pentru un termen mai lung, preţurile la facturile persoanelor fizice şi juridice nu se vor schimba” – a dar ministrul asigurări. El a mai adăugat, că acum analizează posibilitatea ca această majorare să fie acoperită, temporar, de către companie. Guvernul ar putea elabopra şi o metodologie de compensare a plăţilor la facturi pentru păturile mai vulnerabile, aşa cum se face în alte ţări, a mai adăugat Spînu.

Cu referire la gazoductul Iaşi-Chişinău, Spînu a spus că acesta va fi funcţional de săptămâna viitoare, prin el vor putea fi livrate gaze către Republica Moldova, doar că discuţia la moment nu este despre „pe unde vin gazele”, dar pe preţul lor. Chiar dacă gazele vor veni prin România, asta nu înseamnă că preţul lor va fi mai mic, a spus Viceprim-ministrul.

Unii observatori ai proceselor economice consideră că explozia preţurilor pe piaţa europeană a gazelor poate fi un şantaj al Moscovei care are scop ca Europa să accepte mai repede darea în exploatare rapidă şi necondiţionată a gazoductului Nord Stream 2, scrie www.dw.com, cu referire la analistul Andrei Gurkov.

La începutul acestui an, potrivit www.izvestia.ru, şi România a întrerupt contractul cu Gazprom de transportare către Europa a gazului rusesc, cu acordul ambelor părţi, pe motiv că a intrat în funcţiune conducta care face acelaşi lucru, dar prin Turcia, şi condiţiile geopolitice pentru funcţionarea acestei structuri de transportare ar fi mai predictibile şi mai loiale Kremlinului.

 

 

 

 

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Est Curier

Ziarul cu care stai de vorbă și în care poți avea încredere

Articole asemănătoare

Back to top button